Rodica Procopiu• O privire senina si sincera, un secol de zbucium si de traire sufleteasca intensa, dar si o poveste fabuloasa de viata, petrecuta alaturi de unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai Romaniei • A lasat in urma doua razboaie mondiale, amintiri cu personalitati marcante ale culturii romanesti, vise si sperante • Acum, este doar ea, stinghera intr-o casa ascunsa in Copou, cu florile din curte si speranta ca-l va "revedea" pe sotul ei • A implinit 100 de ani si timpul pare ca a fost "suspendat" pentru Rodica Procopiu, sotia marelui fizician Stefan Procopiu • Amintirile frumoase sunt proaspete in mintea acesteia, iar memoria nu trebuie sa faca un efort pentru a le gasi si a le retrai cu o bucurie avida si sincera • Cu modestie si sinceritate, ea a acceptat sa dezvaluie reporterilor cotidianului BUNA ZIUA IASI fragmente din marea aventura a unei adevarate lectii de viata
Povestea unei adevarate lectii de viata pe care ne-o ofera femeia din spatele unuia dintre cei mai mari oameni de stiinta romani a inceput la Botosani, loc pe unde au trecut Eminescu sau Enescu. Chiar daca poarta povara unei vieti ajunse la 100 de ani, traita in cel mai zbuciumat secol din istoria omenirii, Rodica Procopiu rememoreaza clipe din copilaria sa, din viata de familie, cu o pasiune si o prospetime extraordinara. "La Botosani traiam intr-o casa pe o strada principala, pe bulevardul Eminescu. Aceasta avea o gradina mare, unde erau 14, 16 sau 18 brazi imensi parca, cu plante deosebite, aduse tocmai din Japonia. In acea casa se instalase un gradinar adus de regele Carol I si era chiar in centrul orasului. Tatal meu, Mihai Vasiliu, era fiu de razes si era un om instarit, avea pamant, moara si un iaz... S-a ocupat si de multiplicarea culturii, de tiparituri... Din copilaria frageda m-am imprietenit cu doua surori evreice... Pe vremea aceea, in Botosani erau foar
