Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua vs. Barcelona » O comparaţie de un sfert de veac

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 7 mai 2011 ·

În ultimul sfert de veac, Steaua a dominat fotbalul românesc în perioada 1986-2006, dar în ultimii ani nu a mai cîştigat nimic

Din 1986 şi pînă astăzi, Steaua poate împărţi timpul în 3 perioade: cea de pînă la Revoluţie, cea dintre 1989 şi 2003, pînă cînd a venit Gigi Becali patron, şi apoi cea în care clubul a existat sub patronajul lui Becali.

20 de ani perfecţi, 5 ani groaznici

În prima perioadă, Steaua nu numai că a dominat copios fotbalul, între 1986 şi 1989, dar s-a aflat şi în prim-plan din punct de vedere extern: a cîştigat Cupa Campionilor, dar şi Supercupa Europei, a mai disputat încă o finală de CCE (1989) şi o semifinală de CCE (1988). În România, din 8 trofee puse în joc, a cîştigat nu mai puţin de 7, reununţînd după Revoluţie la Cupa României cîştigată cu scandal în 1988.

Apoi, a doua perioadă, cea dintre 1990 şi 2003, a însemnat poate cea mai categorică dominare pe plan intern. În anii '90, Steaua a cîştigat nu mai puţin de 6 titluri consecutiv, lucru fără precedent în istoria roş-albaştrilor.

În fine, al treilea capitol al Stelei din ultimii 25 de ani, 2003-2011, cu Becali patron, a însemnat o primă parte foarte bună, cu două titluri şi o semifinală de Cupa UEFA, şi apoi, ultimii ani, în care Steaua a fost zero barat. N-a mai cîştigat nici un trofeu de 5 ani, şi cel mai bun loc ocupat în ultimele 3 sezoane a fost poziţia a 4-a.

Barca-minune în ultimul sfert de secol

După finala pierdută la Sevilla, Barcelona a devenit o mare putere în fotbalul european. A cucerit 32 de trofee, dintre care 8 europene şi unu mondial

Barcelona a fost mereu "mes que un club". Şi înainte de 1986. A fost simbolul culturii catalane şi al luptei împotriva Madridului dictatorului Franco. Un club puternic, care plătea în 1973 şi în 1982 cele mai mari sume pentru transferurile lui

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°