Precipitaţiile care cad cu intermitenţe în Bistriţa le dau bătăi de cap organizatorilor Festivalului Luminii. Prima ediţie, programată să înceapă la ora 21,00 nu va mai avea loc dacă la acea oră va ploua
Dacă vremea va ţine cu organizatorii, bistriţeni vor avea parte astăzi pentru prima dată de un Festival al Luminii, o manifestare neconvenţională, programată simultan în 19 oraşe din România. Sute de lumânări vor fi aprinse pentru două ore pe Pietonalul Liviu Rebreanu pentru a oferi un răgaz de reflecţie şi bucurie pentru cei care vor să uite de cursa contra cronometru zilnică şi de rutină: „Mereu în lipsă de timp, împarțiti între multe responsabilități, slujbă și familie, uităm cu desăvârșire de sufletul nostru, uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte. De bucuria de a-i privi pe cei din jur, pentru a simți vântul, pentru a asculta oamenii, pentru a zâmbi la zâmbetul copiilor, pentru a redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte", scrie site-ul festivalului. Ideea manifestării s-a născut în 2004 printre cercetaşii din Cluj Napoca, iar din 2008 Festivalul Luminii a fost preluat şi în alte oraşe.
La Bistriţa festivalul de lumini este organizat de Asociaţia Cercetaşilor , care s-a gândit şi la acompanierea jocului focului lumânărilor cu chântece de chitară: cu chântece de chitară: "Noi vom fi la 21,00 pe Pietonal şi sperăm ca nu va ploua, pentru că atunci va trebui să anulăm acţiunea", spune Sidor Costinaş, reprezentantul Asociaţiei Cercetaşilor