Olăroiu a ajuns în Ardeal separat de lotul roş-albaştrilor, însă a făcut tot posibilul să pregătească meciul în condiţii optime în cele 48 de ore pe care le-a avut la dispoziţie. După ce vineri a condus primul antrenament, Cosmin Olăroiu s-a hotărât să însoţească şi echipa, însă s-a dus la Mediaş cu maşina personală.
Roş-albaştrii au decolat ieri, la 17.30 spre Sibiu, de unde şi-au continuat drumul către Mediaş, unde astăzi, de la 21.45, vor susţine un duel decisiv pentru Liga Europa, contra celor de la Gaz Metan. Din stafful echipei a lipsit însă chiar Oli, noul antrenor al roş-albaştrilor. Tehnicianul a preferat să facă deplasarea cu maşina personală, urmând să facă joncţiunea cu lotul în oraşul în care se va disputa partida. Conştient de importanţa unei victorii care ar consolida poziţia Stelei peste Mediaş în clasament, Olăroiu a decis să-i însoţească pe jucători pentru a le fi alături. Totuşi, el îşi va respecta decizia iniţială de a nu sta pe banca tehnică diseară.
Ţine legătura prin telefon cu secunzii săi
Echipa va fi condusă de către secunzii Gabriel Caramarin şi Cătălin Necula, ultimul adus de Oli tocmai pentru a-l ajuta în perioada pe care o va petrece la Steaua. Tehnicianul roş-albaştrilor va ţine în permanenţă legătura cu colaboratorii săi, urmând să-i sfătuiască în legătură cu schimbările care trebuie făcute în timpul partidei. Nu este pentru prima oară când se întâmplă aşa. În ultimii patru ani, cât timp a pregătit Al-Hilal şi Al-Sadd, lui Olăroiu i s-a întâmplat des să fie eliminat, astfel că a fost nevoit mereu să comunice prin telefon cu cel mai apropiat om al său, Cătălin Necula.
Va sta pe bancă, miercuri, cu Braşov
Dacă în campionat, împotriva Gazului, Oli este hotărât să stea în tribună, este foarte posibil ca miercuri, la returul semifinalei de Cupă, cu FC Braşov, tehnicianul să ia loc pe bancă. Motivul? Pentr