În urmă cu 25 de ani, la Sevilla, fotbalul românesc avea un erou. Portarul Helmuth Duckadam apără toate cele patru penaltiuri executate, face câteva parade extraordinare şi îşi întinde mâinile fix cât Cupa Campionilor să ajungă în braţele fotbaliştilor de la Steaua Bucureşti. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Au bătut Barcelona şi au reuşit cea mai mare performanţă din istoria cluburilor româneşti de fotbal. Duckadam a povestit pentru EVZ cum s-a apucat de fotbal, cum şi-au petrecut fotbaliştii Stelei seara de după câştigarea Cupei Campionilor, cât adevăr e în mitul împuşcării în umăr şi cum era să se lase la un moment dat de fotbal.

"Nu vedeam marea niciodată dacă nu făceam fotbal"

S-a apucat de fotbal în curtea şcolii din comuna natală Semlac. "Jucam în pauze. Îmi amintesc că a fost o generaţie foarte bună, o mare parte dintre colegii mei au ajuns până la nivel de divizia B", povesteşte Duckadam, în prezent preşedintele Stelei. Stătea pentru că îi plăcea şi, în al doilea rând, pentru că tata, Josef, fusese portarul echipei din comună.

După câteva campionate ale şcolilor din comunele învecinate, profesorul de sport îl legitimează la echipa comunală Semlac. "În perioada aceea, era profesorul Gavrilovici, fost portar la UTA, care m-a văzut şi m-a luat la Gloria Arad (n.r. şcoală sportivă). Primul cantonament a fost la Predeal, după aia am fost la Costineşti. Cum să mă las eu de fotbal când aveam atâtea posibilităţi?. Atunci era destul de greu. Nu vedeam marea niciodată, dacă nu făceam fotbal.

Debut în faţa a 15.000 de oameni

Apoi a fost observat de antrenorul de la UTA, Dan Alexandru, şi a fost selecţionat la echipa de tineret. "În vremea aceea, echipa de tineret juca înaintea meciului oficial. Am jucat în faţa unui stadion arhiplin, la Arad, unde toată lumea visa să ajungă la UTA. Apoi, într-un meci, am juc