Educaţia continuă, trainingurile, dar şi schimbarea atitudinii faţă de învăţare sunt printre soluţiile propuse de specialiştii în dezvoltare profesională pentru a îmbunătăţi starea învăţământului din România. Sursa: TVMania
Statistici europene recente indicau faptul că România ocupă un loc codaş la educaţie, peste 40% dintre români având dificultăţi în citirea unui text, iar 47% abilităţi reduse la socotit. Chiar dacă România a făcut progrese în reformarea educaţiei, sistemul este în continuare contagiat de boli grave.
Experţii în dezvoltare personală şi carieră consideră că există soluţii care, aplicate la nivel micro, ar genera efecte în întregul sistem. Printre acestea, ei enumără învăţarea pe tot parcursul vieţii, participarea la ateliere de carieră şi traininguri, dar şi schimbarea atitudinii faţă de actul învăţării, atât în rândul elevilor/studenţilor, cât şi în cel al profesorilor.
Educaţie fără plictiseală
„Cred că atitudinea oamenilor faţă de procesul de învăţare este adânc înrădăcinată în experienţa învăţării pe parcursul celor 12-16 ani de şcoală ca elevi. Acea experienţă poate fi percepută de tineri ca plictisitoare, lipsită de sens, neinteresantă, iar lipsa de activităţi practice îi poate face să fie mai retraşi”, explică Raluca Sterian de la The humming birds, o reţea de traineri şi coach.
Mai mult, aceasta consideră că schimbarea trebuie începută din şcoală prin creşterea calităţii învăţământului, a metodelor de predare, dar şi prin implicarea părinţilor în dezvoltarea copiilor. „Pe de altă parte, trebuie crescută oferta trainingurilor deschise, deoarece România e încă la începutul dezvoltării pieţei de cursuri adresate persoanelor fizice, companiile de training concentrându-se în principal pe satisfacerea nevoilor companiilor mari”. O altă soluţie pe care o propune Raluca Sterian este şi deducererea din impozitul pe venit pent