Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) împreună cu Departamentul de Studii Masterale din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” (UDC) din Târgu-Mureş organizează azi, de la ora 16.00, la campusul UDC, sala A31, seminarul cu tema “Provocările noii legi a învăţământului”, eveniment derulat în cadrul programului de masterat “Asigurarea calităţii învăţământului”. “La eveniment sunt aşteptaţi să participe inspectori şcolari, directori de şcoli, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, consilieri şcolari, studenţi ai Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, absolvenţi de învăţământ superior interesaţi de probleme educaţionale”, a precizat conf. univ. dr. Elena Adriana Tomuleţiu, director al DPPD din cadrul UDC Târgu-Mureş. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt Viorel Socol – inspector şcolar adjunct şi Ioan Macarie – inspector şcolar.