Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a grăbit la chef şi a omorât trei tineri

Publicat in Adevarul, duminică 8 mai 2011 ·

Iacob Chişărău (61 de ani), consilier judeţean în Caraş-Severin, a provocat un adevărat carnaj pe drumul care leagă România de Serbia. Şoferul vinovat a susţinut iniţial că la volan se afla sora sa. Pus în faţa dovezilor, a recunoscut că rula cu viteză şi că a depăşit pe linia continuă.

Alte trei cruci vor apărea pe marginea unui drum din Banat după ce, vineri seară, fostul primar al oraşului Moldova Nouă, în prezent consilier judeţean de Caraş-Severin şi director al minei de cupru Moldomin, s-a grăbit mult prea tare pentru a sărbători ziua de naştere a fiicei sale. În plus, un al patrulea tânăr se află în stare gravă pe patul de spital.

VOCEA BANATULUI

Criminali în serie, la volan şi în Justiţie

Goana Touaregului pe care Iacob Chişărău îl conducea spre Timişoara s-a terminat fulgerător, pe DN 59, pe podul dintre localităţile Şag şi Pădureni, din judeţul Timiş, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism ce rula regulamentar din sens opus. Bilanţul accidentului este tragic: trei persoane, toate până în 25 de ani, şi-au pierdut viaţa, iar o a patra se luptă pentru supravieţuire într-un spital din Timişoara.

Depăşire nepermisă

Iacob Chişărău (61 de ani) este consilier judeţean

Din cercetările preliminare efectuate la faţa locului, poliţiştii au concluzionat că vina aparţine şoferului maşinii de lux, pe care falimentara SC Moldomin şi-a permis s-o achiziţioneze cu banii jos. Iacob Chişărău (61 de ani) a administrat oraşul de pe malul Dunării în calitate de primar, în perioada 1996-2000. Odată cu încheierea mandatului la primărie, a revenit la Moldomin în scaunul de director general. A găsit-o într-o situaţie delicată, iar acum societatea se află în lichidare. Din 2008, Iacob Chişărău este şi consilier judeţean în Caraş-Severin.

Potrivit cunoscuţilor, nu este genul de om care, ajuns

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°