Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săndoi e îngrijorat, n-are ce promova de la U17 la a doua reprezentativă a ţării » Nimic bun pentru tineret

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 8 mai 2011 · ·

Selecţionerul reprezentativei U21 a României nu e satisfăcut de ce a văzut în primele două meciuri susţinute de juniorii lui Văsîi la Euro 2011

"Naţionala" de juniori sub 17 ani a României a practicat în primele două partide din grupă cel mai inestetic fotbal dintre cele opt selecţionate prezente la turneul final din Serbia. "Autobaza lui Văsîi" se poate califica însă la Mondialul din Mexic (18 iunie - 10 iulie) dacă nu pierde meciul cu Germania, programat luni, de la ora 14:00, la Smederevo. Şi cu puţină şansă, chiar în semifinalele Campionatului European.

A remarcat 5 puşti

În spatele obiectivului impus de FRF, nu se întrevăde nici un salt spectaculos al vreunui junior U17. Selecţionerul echipei de tineret, Emil Săndoi, a ajuns la concluzia că nu poate promova nici un jucător din lotul lui Văsîi la U21 pentru campania de calificare la CE 2013.

"E diferenţă mare de vîrstă între între juniorii sub 17 şi cei de la tineret. La vîrsta asta, trei-patru ani contează. Sînt cîţiva jucători interesanţi. Cu Cehia i-am remarcat pe portarul Brănescu, chiar dacă putea fi mai atent la golul primit de la 35 de metri, pe stoperii Schuller şi Puţanu, pe mijlocaşul Bumba şi pe atacantul Himcinschi. Iar cu Olanda, Steliano Filip a arătat că promite".

"Culegem «roadele» pentru faptul că nu s-a investit ani de zile în copii şi juniori. Cei prezenţi la acest Campionat European trebuie să confirme în continuare"Emil Săndoi, selecţioner România U21"Scopul scuză mijloacele"

Antijocul făcut vineri contra batavilor, chiar şi la scorul de 0-1, l-a pus pe gînduri pe Săndoi: "Fiecare antrenor îşi alege strategia în funcţie de adversar, dar jocul cu Olanda a lăsat multe semne de întrebare. Scopul scuze însă mijloacele, juniorii au ajuns să joace meciul decisiv cu Germania pentru Mondiale, poate şi pentru semifinalele Euro".

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 29 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Un judecător federal blochează punerea în aplicare a ordinului lui Trump privind CPI

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un judecător federal a blocat vineri punerea în aplicare a ordinului executiv al preşedintelui american Donald Trump care îi vizează pe cei care lucrează cu Curtea Penală Internaţională, informează Reuters. Decizia a fost luată în urma unui proces i

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°