Nici credinţa nu-i mai linişteşte pe români. Când trebuie să asiste la un eveniment, se calcă în picioare, iar dacă e vorba să se şi dea ceva gratis, e jale. Aşa s-a întâmplat şi ieri, la sfinţirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din sectorul 2 al Capitalei. Nici credinţa nu-i mai linişteşte pe români. Când trebuie să asiste la un eveniment, se calcă în picioare, iar dacă e vorba să se şi dea ceva gratis, e jale. Aşa s-a întâmplat şi ieri, la sfinţirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din sectorul 2 al Capitalei.
Mii de credincioşi au asistat, ieri, dis-de-dimineaţă, la slujba de sfinţire a bisericii. Lăcaşul de cult este situat în cartierul Vatra Luminoasă, din sectorul 2 al Capitalei. Aşa cum cere tradiţia creştină, au fost împărţite peste 10.000 de bucăţi de pânză sfinţită. Bucureştenii s-au călcat în picioare pentru a intra în biserică, iar în îmbulzeală o femeie a fost trântită la pământ.
Pictură uriaşă cu Maica Domnului
“Noua biserică are cea mai mare pictură zugrăvită pe pereţii unui lăcaş de cult din Bucureşti cu scene din Adormirea Maicii Domnului”, ne-a declarat primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, administraţia locală fiind cea care a dat o parte din bani pentru ridicarea construcţiei.