Moto:

Dacă preţuiesc ceva în spectacolul existenţei mele este o anumită dispoziţie, pe care cred că o am specială, pentru a recunoaşte şi accepta un miracol. Nu exclud nimic din posibilităţile vieţii, absolut nimic şi aştept o zi, în care miracolul, un miracol, se va împlini. Voi fi fericit atunci să nu mă mir şi să mă apropii de el cu prietenie, ca de un lucru obişnuit şi zilnic.

(Mihail Sebastian Fragmente dintr-un caiet găsit)

Când suntem martorii unui fenomen deosebit, a cărui explicaţie nu o cunoaştem, spunem că acel fenomen este paranormal. Stiu ca denumirea este o convenţie, dar, daca analizăm un pic, ne dam seama ca nu fenomenul in sine este ceea ce noi denumim a fi paranormal, ci cauza lui.

Dacă văd un obiect miscându-se prin aer, nu fenomenul in sine este paranormal pentru că ar putea fi legat cu o aţă sau ar puta fi o iluzie optică etc, ci cauza fenomenului. Dacă eliminăm toate cauzele care ar putea da o explicaţie ştiinţifică fenomenului, nu ne rămâne decât să admitem că nu-i cunoaştem cauza deşi, automat, vom presupune că are una, pentru că aşa funcţionează creierul nostru. Dacă admitem că nu cunoaştem explicaţia unui fenomen aceasta implică automat faptul că explicaţia respectivaă există, dar deocamdată nu o cunoaştem. Ajunşi în acest punct putem presupune că acea cauză este paranormală, sa-i spunem, în situaţia descrisă mai sus, telekinezie.

Dar dacă explicaţia unui fenomen constă în cauza lui, fie ea şi paranormală, rezultă că, de fapt, cauza este paranormală, nu fenomenul generat de ea. Dacă un om cu capacităţi telekinetice ridică un pahar de pe masă cu „forţa privirii”, atunci, dacă acceptăm existenţa telekineziei drept cauză, fenomenul plutirii paharului este cât se poate de natural. Urmează să vedem dacă forţa telekinetică există şi, dacă vom constata că da, atunci o admitem şi cu asta basta. Dar dacă vom consta