Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbaliştii orădeni au pierdut la 3 goluri

Publicat in Bihoreanul, duminică 8 mai 2011 ·

CSM Oradea a început bine jocul de pe teren propriu desfăşurat sâmbătă seară la Arena Antonio Alexe în compania formaţiei bucureştene CSM şi s-a instalat la conducerea jocului graţie unei evoluţii fără greşeală în compartimentul defensiv în primele 10 minute ale partidei.

Astfel, elevii antrenorului Sebastian Tudor s-au aflat la conducere în prima repriză, încheind primele 30 de minute de joc în avantaj, cu 16-15. După pauză, însă, handbaliştii orădeni au lăsat garda jos şi, pe fondul greşelilor individuale, au cedat iniţiativa, fiind depăşiţi şi pe tabela de marcaj de formaţia bucureşteană, mult mai motivată în mitanul secund.

CSM Oradea a reuşit totuşi să revină în minutul 47, când a condus cu scorul de 27-26, însă de aici totul s-a năruit. Formaţia bucureşteană a punctat de două ori, preluând conducerea pe care până la final nu a mai cedat-o şi s-a distanţat pe tabela de marcaj, astfel că a încheiat victorioasă această partidă cu scorul de 34 la 31.

Echipa orădeană rămâne astfel cu o singură victorie acumulată în 24 de etape din actuala ediţie de campionat a Ligii Naţionale şi cu un singur rezultat de egalitate.

Principalii marcatori în meciul de sâmbătă seară au fost Danenfeld, cu 6 goluri, Mazilu cu 5, Lela, Alexandru Farcaş şi Ferencz, cu câte 4 goluri, de la CSM Oradea, respectiv Ionuţ Georgescu, cu 7 goluri, Pătru cu 5, Mironescu şi Savenko, cu câte 4 goluri, de la CSM Bucureşti.

Într-o altă confruntare a etapei a 24-a din primul eşalon hanbalistic masculin al ţării, la Bucureşti, Steau a fost învinsă de campiona en-titre HCM Constanţa cu scorul de 38 la 32, care şi-a asigurat astfel şi matematic un nou titlu naţional.

CSM Oradea va disputa marţi, de la ora 17, la Arena Antonio Alexe, partida restantă cu Ştiinţa Municipal Bacău, din cadrul etapei a 22-a.

CSM Oradea a început bine jocul de pe teren propriu desfăşurat s

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°