Cu iniţiative ca a folkistului, putem trage o concluzie fericită: am avut o tranziţie mai uşoară decât am fi fost în stare să ne-o facem

Foarte rar percepem răul care ni se pregăteşte la adevăratele lui proporţii. Ideea deputatului Victor Socaciu de a dubla filmele străine difuzate de televiziuni e una dintre fericitele ocazii în care publicul a reacţionat cu o vehemenţă corespunzătoare planurilor puse la cale împotriva lui.

Pe forumul deschis de evz.ro, cei care s-au opus acestei idei aproape că au format o baricadă solitară. Susţinătorii ei au cam lipsit la apel. Existenţa chiar şi a unei minorităţi cu acest avânt e, însă, neliniştitoare. De unde s-au putut găsi oameni dornici să mutileze filmele, sub steagul "interesului naţional"? Cine sunt cei care cred că fac o treabă utilă caricaturizând vocile unor actori? Sunt printre ei naivi care cred sincer că filmului îi stă mai bine reciclat cu o distribuţie de mâna a doua?

Biologii care s-au ocupat cu studiul vocii umane spun că ea este influenţată (modelată) de înălţimea noastră, de greutate, de densitatea osoasă, de psihic... Pe scurt, de ansamblul alcătuirii noastre mentalo-corporale. Ca să cităm extremele, longilinii vorbesc altfel decât piticii, obezii altfel decât uscaţii. Fiecare carcasă umană produce felul ei special de reverberaţii. Vocea preia relieful fizicului şi îl proiectează la nivelul sunetelor.

Este, într-un fel, ecoul înfăţişării noastre, "mulajul nostru sonor". Pe măsură ce organismul se alterează, înaintând în vârstă, vocea decade urmărind un paralelism deplin cu "cutia ei de rezonanţă". Împuţinarea fizică se traduce, în această tovărăşie, printr-o malformare fidelă a glasului. Vocea este deci inseparabilă de titularul ei.

Substituirea vocii unui actor echivalează cu substituirea actorului însuşi, cu dislocarea siluetei lui de pe ecran. În aceasta