Conducătorul dinamovist a anunţat măsurile pe care vrea să le implementeze: aducerea unui psiholog, curăţarea imaginii şi instaurarea disciplinei. Ţinta finală? Liga Campionilor. În primul său amplu interviu de când a fost învestit în funcţia de preşedinte delegat, Dragoş Săvulescu a explicat ce înseamnă pentru el sintagma de „câine până la moarte“.
„Adevărul": Sunteţi acţionar la Dinamo de peste şapte ani, dar aţi preferat să păstraţi discreţia. De ce aţi revenit acum în prim-plan?
Dragoş Săvulescu: Principalul motiv este viaţa mea privată. Am fost implicat în afaceri mult timp, ulterior am divorţat şi mi-am schimbat complet viaţa. Acum, ca să-i dau culoare, m-am hotărât să fac acest lucru. Al doilea aspect, mă refer ca apariţie în public, e că vreau să văd dacă pot să fiu o formă de exemplu în ceea ce înseamnă o persoană publică.
Sunteţi preşedinte delegat. Ce atribuţii aveţi?
Sunt delegat de către Consiliului de Administraţie pe alte probleme care nu se suprapun cu cele ale domnului Borcea, care este preşedintele executiv.
Cum este în prezent împărţită puterea la club?
Am rămas trei acţionari la Dinamo şi toţi avem cote egale. Nu mai hotăreşte domnul Badea, Borcea sau altcineva. E normal aşa pentru că nu poţi să delegi o singură persoană să ia decizii, inclusiv de ordin pecuniar. Când te sună şi-ţi spune mai ai de depus X sute de mii de euro pentru că aşa a hotărât el, te simţi ciudat. Se mai întâmpla înainte şi nu era corect.
Aţi spus că aveţi procente egale. Ce s-a întâmplat cu acţiunile deţinute de Vasile Turcu?
Domnul Badea le-a cumpărat, apoi eu cu domnul Borcea am negociat cu dânsul şi am căzut de acord ca să se redistribuie acţiunile către noi.
Ce fel de om e Dragoş Săvulescu?
Există şi alţi oameni care se pot da jos dintr-o maşină frumoasă, care au succes în afaceri, care au coadă şi cont pe