La Paris evident. Am în mână o carte a lui Charles Ford în care scrie: „Timp de decenii Elvira Popesco a fost incontestabil regina Parisului. Actriţă, comediană adorată, animatoare de teatru şi directoare de turnee, ea a marcat profund scena franceză”.
Locul ocupat de această actriţă româncă în lumea pariziană este uluitor. Elvira Popesco, aşa cum îi spuneau francezii, Elvira Popescu a fost româncă de-a noastră. Prima dată când am auzit despre ea a fost atunci când am citit cartea actorului George Ciprian „Măscărici şi Mâzgălici”, şi în cartea de amintiri era un portret pe care nu l-am putut uita: „De când e lumea lume n-a avut nimeni talie mai zveltă, ochi mai luminoşi şi gură mai frumoasă ca Elvira. Toţi eram topiţi după ea. O iubeam cu toţii în tăcere şi când trecea pe lângă noi simţeam o adiere de vânt călduţ din creştet până-n talpi. Şi nu numai frumuseţea fetei ne vrăjea, cât glasul, privirile, mersul şi întreaga ei făptură.«-Şi-o fi dând seama de farmecele ei?». «-Aşa a ieşit de la tiparniţă. O fi uns-o maică-sa cu miere în scăldătoare»„.
Mă pregăteam să dau examen la Institutul de Teatru şi citeam despre vieţile actorilor, cărţi de mărturii, amintiri. Eram fascinată de personalităţile actoriceşti. Căutam fotografii cu Elvira Popescu, după ce am citit portretul făcut de George Ciprian. Nu eram deloc impresionată de frumuseţea ei atunci, poate că alte forme de frumuseţe îmi abureau mintea atunci: Brigitte Bardot, Audrey Hepburn, Tatiana Samoilova...
Vervă
Elvira Popescu s-a născut la 10 mai – zi victorioasă în casa unui negustor, Ghiţă Popescu, pe Strada Ghiocei din Bucureşti. A intrat la 14 ani la Conservator, aşa era pe atunci, nu se pierdea vremea. Absolventa de 17 ani a fost remarcată de marele actor Constantin Nottara, care o şi angajează în trupa sa particulară. Făcând un turneu lung cu „Sapho” şi „Cireşul negru”
