Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat împuşcat, după ce nu a oprit la filtru şi a fost urmărit 15 km de poliţişti

Publicat in Antena 3, duminică 8 mai 2011 ·

Un bărbat din Rădăuţi a fost împuşcat de poliţişti. Bărbatul a refuzat să oprească la un filtru, fiind urmărit 15 kilometri.

Un tânăr sucevean în vârstă de 29 de ani a fost rănit în zona abdomenului, duminică dimineaţă, după ce a fost împuşcat de un echipaj de poliţie care îl urmărea, informează Mediafax.

Tânărul a refuzat să oprească atât la somaţiile verbale, cât şi după ce poliţiştii au tras focuri de avertisment.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Gabriel Panţiru, a declarat că duminică dimineaţa, în jurul orei 2.15, în zona municipiului Rădăuţi, un echipaj a de poliţie a semnalizat şoferului unui autoturism să oprească, dar acesta nu s-a conformat şi poliţiştii au plecat în urmărirea lui pe traseul Marginea-Horodnicul de Sus- Voitinel-Vicovu de Sus, în urmărire fiind trei echipaje de poliţie.

În Vicovu de Sus, drumul a fost blocat de un echipaj de poliţie, iar şoferul urmărit a întors spre Vicovu de Jos a intrat pe o stradă lăturalnică, iar cele două persoane aflate în maşină au coborât şi au fugit.

Poliţiştii au plecat, la rândul lor, pe jos în urmărirea şoferului, iar pentru că era întuneric şi exista riscul să-l piardă pe suspect l-au somat să se oprească, apoi au tras focuri de avertisment, după care au tras spre suspect rănindu-l.

Potrivit lui Panţiru, şoferul, un tânăr în vârstă de 29 ani, a fost rănit în zona abdominală şi este în operaţie la Spitalul Judeţean Suceava.

Tânărul rănit este cercetat în două dosare penale pentru conducere fără permis, a mai spus purtătorul de cuvânt al IJP Suceava.

Un bărbat din Rădăuţi a fost împuşcat de poliţişti. Bărbatul a refuzat să oprească la un filtru, fiind urmărit 15 kilometri.

Un tânăr sucevean în vârstă de 29 de ani a fost rănit în zona abdomenului, duminică dimineaţă, după ce a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum 2 ore
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°