Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesor premiat, gata să emigreze

Publicat in Adevarul, duminică 8 mai 2011 ·

Michael Shafir, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca, a primit sâmbătă titlul de „Profesor Bologna“ . Unul dintre cei mai îndrăgiţi profesori de către studenţii săi, Michael Shafir se gândeşte să plece din România pentru a putea preda în continuare.

Profesorul clujean Michael Shafir, cu o vastă experienţă în învăţământ, dar şi în presă (a lucrat pentru Radio „Europa Liberă" timp de 20 de ani), a primit, sâmbătă seară, recunoaşterea oficială a faptului că este unul dintre cei mai apreciaţi dascăli din România.

El a primit titlul de „Profesor Bologna" în cadrul galei cu acelaşi nume, care i-a premiat pe cei mai apreciaţi 101 profesori din universităţile româneşti. „E distincţia cea mai importantă, în sensul că aceia pentru care exişti, adică studenţii, te apreciază la rândul lor", ne-a spus profesorul clujean după ce i-a fost înmânat premiul. Dascălii premiaţi în cadrul galei au fost propuşi şi votaţi de către studenţi.

Legea îl alungă

Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, unde s-a desfăşurat „Gala Profesorului Bologna", Michael Shafir a făcut o singură afirmaţie după ce i-a fost înmânat premiul. „Cineva greşeşte: ori noua lege a educaţiei, ori studenţii".

Ulterior, profesorul a explicat originea tristului său comentariu din faţa audienţei. „Nu a fost o glumă. Legea educaţiei mă forţează să mă pensionez acum, imediat, pentru că toate cadrele didactice de peste 65 de ani ar trebui să se pensioneze. Deci cineva greşeşte, ori legea care mă forţează să mă retrag din activitate, ori studenţii care mă apreciază ca pe unul dintre cei mai buni, acum că am primit acest premiu", a spus dascălul în vârstă de 67 de ani.

El s-a gândit chiar să plece din nou din ţară, la bătrâneţe. „Studenţii îmi vor lipsi foarte mult. Nu-mi pot închipui cum va fi viaţa fără ei. Dacă printr-o minune Guvernul cade,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 25 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 50 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°