Luciano Benetton, miliardar italian, fondatorul, între altele, a reţelei magazinelor cu același nume, a vizitat zilele trecute ţara noastră, potrivit inpolitics. Are o avere de mai multe miliarde de dolari şi a fost senator în parlamentul italian.
Benetton şi-a întrerupt un voiaj în Alaska şi a acceptat invitația amicului Dan Ioan Popescu pentru a discuta anumite oportunități de afaceri cu acesta. Prilej bun însă şi pentru a mai vedea cum merg investiţiile sale din România.
Într-unul interviu acordat Antenei 3, Benetton a criticat guvernul de la București, spunând că acesta nu ajută prea mult investitorii străini.
În timpul discuțiilor pe care le-a avut, spune fostul ministru al PSD al economiei, magnatul italian a făcut o remarcă tristă, extrem de elocventă referitoare la angajatul român:
"În nicio altă țară unde am fost să îmi inspectez afacerile nu am întîlnit atîta deznădejde, pesimism și lipsă de orizont precum în România. Aici am angajații cei mai triști!", a spus omul de afaceri.
Luciano Benetton, miliardar italian, fondatorul, între altele, a reţelei magazinelor cu același nume, a vizitat zilele trecute ţara noastră, potrivit inpolitics. Are o avere de mai multe miliarde de dolari şi a fost senator în parlamentul italian.
Benetton şi-a întrerupt un voiaj în Alaska şi a acceptat invitația amicului Dan Ioan Popescu pentru a discuta anumite oportunități de afaceri cu acesta. Prilej bun însă şi pentru a mai vedea cum merg investiţiile sale din România.
Într-unul interviu acordat Antenei 3, Benetton a criticat guvernul de la București, spunând că acesta nu ajută prea mult investitorii străini.
În timpul discuțiilor pe care le-a avut, spune fostul ministru al PSD al economiei, magnatul italian a făcut o remarcă tristă, extrem de elocventă referitoare la angajatul român:
"În nicio altă țară unde am fost să îmi inspec