Plenul Camerei Deputaţilor dezbate astăzi, începând cu ora 16.00, moţiunea simplă intitulată "Sistmeul sanitar din România: alarmă de cod roşu", depusă de USL. Textul documentului a fost semnat de 114 deputaţi liberali şi social-democraţi. Tot luni, la finalul discuţiilor, moţiunea urmează să fie votată.
Documentul a fost depus, pe 2 mai, în plenul Camerei Deputaţilor de liderul deputaţilor PSD, Mircea Dusa.
Potrivit semnatarilor, moţiunea este îndreptată către "adevăraţii" responsabili pentru modul în care sistemul sanitar este distrus sistematic, respectiv preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul, informează Agerpres, citat de Hotnews.
F.A. Plenul Camerei Deputaţilor dezbate astăzi, începând cu ora 16.00, moţiunea simplă intitulată "Sistmeul sanitar din România: alarmă de cod roşu", depusă de USL. Textul documentului a fost semnat de 114 deputaţi liberali şi social-democraţi. Tot luni, la finalul discuţiilor, moţiunea urmează să fie votată.

F.A.