Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poarta Sărutului aşteaptă intervenţia restauratorilor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 9 mai 2011 ·

Poarta Sărutului, una din cele mai importante opere brâncuşiene din Parcul Central din Târgu Jiu, are nevoie de intervenţia unei echipe de restauratori. Capacul din plumb de deasupra porţii, piesa cea mai sensibilă la intemperii şi la acţiunea altor agenţi externi, trebuie să fie înlocuit în întregime, după ce anul trecut a fost reparat în anumite puncte unde apăruseră fisuri. La sfârşitul anului 2010, autorităţile din municipiu, împreună cu proiectantul ultimei restaurări, Dorin Dănilă, au luat decizia de a se efectua reparaţii la capacul din plumb şi de a se izola zona de contact dintre tablă şi piatră cu o substanţă care să împiedice pătrunderea apei. Placa de plumb a fost însă montată în anul 2003, când a avut loc ultima restaurare, iar de atunci şi până în prezent nu a beneficiat de nici un fel de reparaţii, cu excepţia celor de anul trecut.

Şi monedele deteriorează capacul

Paul Popescu, sculptor, expert restaurator în piatră şi cel care s-a ocupat de efectuarea reparaţiilor la placa de plumb de pe Poarta Sărutului, a declarat că este necesară înlocuirea actualului capac ce protejează opera. „Nu există decât o soluţie solidă, şi aceea este înlocuirea capacului de deasupra. Anul trecut am observat picături de apă formându-se pe suprafaţa Porţii şi, atunci când am verificat, am descoperit acele fisuri în capac. Autorităţile au înţeles şi am efectuat acea intervenţie de reparare. A trecut printr-o iarnă grea şi în prezent este recomandat ca întreg capacul să fie schimbat pentru a nu ajunge la intervenţii mai complicate asupra pietrei. Intrăm în cel de-al optulea an de când a fost montat capacul de plumb. Şi monedele aruncate de turişti deasupra ruginesc şi afectează zonele în care se află. Operele brâncuşiene trebuie să fie monitorizate şi fotografiate periodic şi întocmite rapoarte dacă nu lunar, măcar la două luni. Am încercat şi monitoriz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 46 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 13 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 9 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 27 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 16 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°