- Comentariu - nr. 778 / 9 Mai, 2011 Grabita, gatita ca o domnita de demult, pe sub ferestrele deschise ale gradinilor, trece, ca de fiecare data, primavara cu chip innoit, cu bratele pline de liliac. Ochi de roua se limpezesc prin ierburile migrarii verdelui privind, uimit, cand, cantand, lumina sarbatoreasca urca dealul cu flori, fluturand pasari peste ziua multicolora. Prin anotimpul inalt al amintirii, in stravezimea diminetilor se ingana apele cerului in orga clopotelor ceresti. Orizontul limpede cheama spre cantecul graului cu macii avand soarta efemeridelor prin lanurile ca un urias steag fluturat orizontal. Starnind nedumeririle, primavara aceasta ma duce spre respiratia gliei, cand coboara talangi de miresme, cand padurile zboara sub un vant de purpura laolalta cu pasari de negura, la chemarea unui duh al pamantului stapan peste ogorul cosmic. Ceva urca din tacerea gliei revarsandu-se peste orizontul pleoapei. Dinspre muntii mei tainici coboara ostiri de magnolii, de liliac si trandafiri, peste gorganele comorilor pe care joaca focurile inchipuirilor din alte vremi, aducand miros de lapte crud prin cutele timpului. Sub osia lumii imi vad satul care m-a dat lumii, cu acele case insirate ca niste boabe de grau. Un mesteacan beat salasluieste undeva prin sufletul primaverii, dansand cu un pui de vant, vegheati de caii de umbra adapati cu viitor sange de crin prin placenta planetei cu stejari plutitori si radacini in cer. Prin lacrima albastrie a amiezii, castanii cu ochii holbati sunt uriase policandre sub pasarile fara picioare ale cerului din aceasta criza combustibila. Sonor se sparg globurile existentei, din ele iesind pasari cantatoare printre flori de cires, de mar si de par, pandite de fluturi. Cu fluierul langa tampla si cu murmurul langa inima, seara imi repeta versurile acelea de demult, de mine aproape uitate: "De-atata alb si neclintirea canta,/ De