Nu l-am căutat pe Lucian Blaga în Portugalia. Mi-a fost frică de dorul lui, mi-a fost teamă ca de un cimitir vesel, în care incantațiile nu și-ar fi avut rostul. N-am vrut să-i cunosc angoasa, suferința sau tristețea. M-am panicat de exaltarea sa. M-a înspăimântat tăcerea lor. A lor, da, a celor care nu și-au amintit.
Și-am fost acolo, La curțile dorului, în căutarea adevărului absolut, într-o lume atât de similară cu a mea, o lume care ne aparține și nouă. O lume, pe care, ca niște orbi ignoranți, am îndepărtat-o. Mi-am petrecut șase luni în Lisabona, ca student rezident. Personalităţile pe care le-am întâlnit acolo, mi-au deschis ochii, spre un tărâm, despre care nu ştiam nimic, pe care pășiseră atâția români plini de spirit. Aşa am aflat că Blaga a petrecut un an în Portugalia, an în care a suferit enorm, declarând într-una din conversaţiile cu Octav Vorobchievici că „simte nevoia să-i fie dor de cineva” ( Octav Vorobchievici, Cu Lucian Blaga în Portugalia, Editura Grita, Cluj-Napoca, 2006, p. 19).
Astăzi e ziua lui și săptămâna aceasta începe Festivalul Internaţional Lucian Blaga – 50 de ani de posteritate blagiană, aflat la cea de-a XXI-a ediţie. Mai multe informații găsiți aici și aici.
Lucian Blaga a fost, între anii 1939-1940, Ministru Plenipotenţiar pe lângă Legaţia României de la Lisabona. Această scurtă şedere l-a impresionat profund, îndeosebi peisajul lusitan dominat de întinderea nesfârşită a Atlanticului, de o lumină incandescentă şi vibrantă, ale cărei reverberaţii policrome se revarsă peste pământ şi mare, învăluind materie şi spirit în orizonturi necuprinse.
De altfel, peisajul portughez prezent în lirica sa a avut un tâlc, servindu-i lui Blaga drept metaforă a gândirii sale filozofice. Octav Vorobchievici, militar detaşat în Portugalia, în aceeaşi perioadă cu Blaga, face o descriere aproape romantică poetului în Lisabona, î
