Ieri s-au împlinit 134 de ani de când România şi-a câştigat Independenţa. Astfel, în data de 9 mai 1877 Independenţa de stat a României a fost proclamată de Adunarea Deputaţilor, prilej cu care Mihail Kogâlniceanu declara că suntem „dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare.”
Momentul a fost marcat ieri de autorităţile locale. Şefii instituţiilor deconcentrate au ciocnit un pahar de şampanie în holul Palatului Administrativ, iar la statuia Ostaşului Necunscut din Piaţa Trandafirilor au avut loc depuneri de coroane. A fost frumos… am socializat iar licoarea avea gust bun, însă la o analiză minimă a aspiraţiilor de atunci şi a realităţilor de acum, ne dăm lesne seama că nu prea aveam ce sărbători cu şampanie. Poate doar pentru a cinsti memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru idealul de libertate.
Putem spune că suntem independenţi în condiţiile în care suntem în genunchi, nu numai la figurat, în faţa Fondului Monetar Internaţional care ne împrumută bani dictând apoi fără scrupule Guvernului ce trebuie să facem?
Are rost să ne amăgim că suntem independenţi când principalele resurse energetice ale ţării se află în mâinile unor companii străine?
E corect să afirmăm că suntem independenţi când de fapt Uniunea Europeană ne priveşte ca pe o uriaşă piaţă de desfacere şi nimic mai mult? Când suntem de fapt dependenţi de produsele Uniunii?
Cât de independenţi suntem în contextul în care datoria externă a României se cifrează la peste 90 de miliarde de euro şi care pentru a o achita ne transformă în sclavii creditorilor?
Ce-ar spune oare Mihail Kogâlniceanu dacă ar vedea România anului 2011?!
Ieri s-au împlinit 134 de ani de când România şi-a câştigat Independenţa. Astfel, în data de 9 mai 1877 Independenţa de stat a României a fost proclamată de Adunarea D
