Procurorii sunt nişte oameni, îmbrăcaţi în costume, cu cravată, care stau în birouri şi prind criminali. Poliţiştii sunt doar nişte. Cu caschete şi lefuri mai mici. Procurorii sunt justiţiarii cu arcul pe umăr, având veşnic în cătarea săgeţii infractorii. Poliţiştii sunt. "Ştiţi ceva? Toţi procurorii, dar toţi!, visează la crime în care poliţiştii să le aducă sub nas autorul, arma crimei, mobilul şi mulţi martori. Nu e nici unul care să vrea să descopere şi el, singur, ceva...”, mărturisea un poliţist criminalist cu experienţă.
Meseria de procuror e preţioasă şi a naibii de complicată. Aparent. Unu' şi-a bătut joc de viaţa unui necăjit pe nume Ţundrea, ş-acum îşi lipăie liniştit pensia de 100 de milioane de lei. Cui ce-i pasă? Altul, la Caraş Severin, şi-a bătut joc de dosarul unei fetiţe de 12 ani, ucisă cu bestialitate, iar acum criminalul e bine-mersi, şi omorul e cu AN (n.r. - autor necunoscut). "La noi vine dosarul”, oftează un poliţist de la judiciar. "E omor, merge la Parchet!”. "Nu, la noi vine, că e cu AN!”. Autorul se ştie, numai că probele-s subţiri, cât s-a priceput s-adune, printre două luări de mită, şi domnu' procuror... "Nu Parchetul ar trebui să-şi bată acum capul, să caute noi probe?”. Linişte.
Dacă vă imaginaţi procurori criminalişti făcând nopţi albe şi chinuindu-se să dezlege misterul vreunui omor cu AN, înseamnă că sunteţi din categoria celor ce încă mai cred în Moş Crăciun... Cei care, prin Constituţie, "reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor” (art.131, alin.1) au dezlegare, prin ordin de la procurorul general, să nu-şi împovăreze gândurile cu criminalii rămaşi în libertate. Şi asta deşi Codul de Procedură Penală (CPP) prevede explicit că, în cazul unor infracţiuni grave, urmărirea penală este de competenţa obligatorie a procurorului. @N
