…dupa mai toti parametrii sunt om batran: mi-am facut debutul oficial in scriitura inainte de ’89, mai intai in Cutezatorii (cu un inceput de roman ce ravnea sa depaseasca atat “Ciresarii » cat si « Stejara », daca si-o mai aminti cineva de ele ; nadajduiesc din tot sufletul), mai apoi cu niste poezii publicate prin revista Tribuna si recitate pe la Cenaclul Flacara, la cererea lui Adrian Paunescu. In ’87 am ajuns la Napoca Universitara si de atunci, in ciuda schimbarilor de cariera, uneori dramatice, tot ziarist am ramas. Macar cu sufletul.
Intrebat ce sunt, cum sa fiu « prezentat », am de fiecare data o problema. Sunt om. A te prezenta, insa, ca ‘om’ in ziua de azi, ridica o multime de sprancene. Omul nu e om, fara un titlu pe langa. Am cateva diplome. Dar, daca m-ar scutura cineva din somn si m-ar pune sa ma definesc printr-o meserie, n-as zice decat atat : ziarist. Omul pe care nu mai da nimeni, in ziua de azi, nici doua parale.
E o meserie injurata – stiu. Dispretuita de cei mai multi – stiu. Dar stiu si de ce – pentru ca nu seamana cu nimic.
Iubesc breasla asta. Printre alte meserii, ziaristica e hipopotamul din gradina zoologica.
[Nota pentru necunoscatori : Ion merge la gradina zoologica dupa care, la birtul din sat, isi impartaseste cunoasterea proaspat dobandita. « Ma, voi stiti ce-i zebra ? » Consatenii trag din tzoiul de ciresica, se uita unul la celalalt, dupa care, intr-un glas, recunosc spasiti : « Nu stim ! » Ion, intelegator, le explica pe-ndelete : « Bai, da’ stiti cum e calul ? » « Stim, cum nu ? » « No, bine, zebra e ca un cal, numa ‘ ca are dungi . Da’ girafa ? Stiti cum arata girafa ? » Acelasi schimb de priviri, acelasi raspuns : « Ba ! » « No bine, girafa seamana cu un cal, da’ portocaliu, cu picioare mai lungi, un gat si mai lung si pete peste tot. » Oamenii sorb din ciresica, dau din cap, multumind si multumiti ca au
