Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks a declarat astăzi că ţintele propuse de FMI au fost îndeplinite, iar România şi comisia mixtă au ajuns la un acord în privinţa politicilor economice necesare.
"Bordul executiv al FMI îşi va da acordul în ultima parte a lunii iunie. Nu am făcut modificări importante în ceea ce priveşte proiectele. Sunt semne clare că economia din România şi-a revenit şi îşi reia creşterea economică. "
Franks spune că deşi există unele semne pozitive, în România mai este nevoie "de eforturi". El a mai declarat că creşterea economică "ar trebui să ajungă la 1,5 % în 2011 şi până la 3,7-4% în 2012". Şeful delegaţiei FMI admite că nivelul inflaţiei a crescut, iar motivele pentru această creştere sunt preţul ridicat al alimentelor, carburanţilor şi a serviciilor administrative. "Ne aşteptăm ca la sfârşitul anului, inflaţia să treacă nivelul de 5% preconizat de BNR", a spus Franks.
Una dintre cele mai mari provocări pentru creşterea economică din România sunt "reformele profunde a interprinderilor de stat", spune Jeffrey Fraks.
De asemenea, Franks a mai spus în conferinţa de presă susţinută astăzi că România riscă să returneze până la 1,5 miliarde euro dacă unele proiecte finanţate din fonduri UE nu sunt finalizate la timp, până la finalul acestui an.
Şeful misiunii FMI a mai vorbit despre privatizarea unor înterprinderi de stat, specificând companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, şi Trangaz.
El spune că împreună cu Guvernul se va îmbunătăţii funcţionarea companiilor de drumuri şi se va restructura CFR -ul prin atragerea de fonduri. "Sperăm să facem din România un loc mai atractiv pentru investitori atât locali, cât şi străini", a declarat Jeffrey Franks.
Jeffrey Franks a atins şi subiectul reducerilor contribuţiilor de asigurări sociale -CAS. "Înainte de a reduce CAS-ul, România trebuie să