Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că abia la mijlocul lui 2012 românii ar putea simţi în puterea de cumpărare revenirea economică a României.
"Probabil la 2012, la mijlocul anului va începe să se simtă creşterea economică în puterea de cumpărare pentru fiecare salariat", a afirmat şeful statului luni seară la o emisiune la TVR.
Iată cele mai importante declarații ale șefului statului: Nu mai suntem în riscul de derapaj economic. România a fost stabilizată macroeconomic. Toţi paramentrii sunt îmbunătăţiţi. Ne face să fim pregătiţi pentru o eventuală reizbucnire a crizei. Suntem pe o platformă sigură.
SONDAJCredeți că introducerea managementului privat la companiile de stat, așa cum propune Traian Băsescu, este o idee bună?Da Nu Nu ştiu/Nu răspund Rezultate
Românilor trebuie să li se spună cinstit unde suntem. Probabil, în 2012, la mijlocul anului, va începe să se simtă în puterea de cumpărare creşterea economică. Cel mai mare risc acum este tentaţia de a spune: ne-am stabilizat, să mărim salariile, pensiile.
Am învățat să nu mai cred în politicieni. Cred că vremea în care politicienii aveau dreptul să mărească salarii, chiar dacă nu aveau venituri, să mărească pensii chiar dacă nu aveau venituri, a trecut. Şi nu numai în România pentru că şi state din UE au avut genul acesta de politică.
De la FMI avem doar nişte sume gata să ne fie puse la dispoziţie dacă avem nevoie. România este relaxată. În acest acord sunt foarte multe elemente care vizează integrarea europeană a României. Este un program care exprimă neîncrederea mea şi l-am convins şi pe premier. Calculele, categoric, ne arată că nu vom avea nevoie să luăm de la FMI sau de la UE dacă mergem ca până acum.
Sectorul privat s-a restructurat dramatic în 2009 - 2010, sectorul de stat s-a restructurat în 2010, s-a mărit TVA-ul, s-a introdus 5% la pensii, regi