Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pas de defilare pe muzica Filarmonicii de stat \"Banatul\" din Timişoara

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 mai 2011 ·

\"Scorpioni galbeni\", TAB-uri şi muniţie de manevră, artificii, plus arii celebre sub clar de lună, aşa s-a prezentat concertul extraordinar al Filarmonicii de stat Banatul din Timişoara, în concertul dedicat, duminică seara, Zilei Europei. Sursa: ADI PÎCLIŞANSursa: ADI PÎCLIŞANSursa: ADI PÎCLIŞAN

1 /.

Aproape 3.000 de oameni, conform estimării organizatorilor, au venit la unitatea militară din Chişoda să vadă concertul în care soldaţii care au participat cu succes la misiuni în Irak sau Afganistan au bătut pasul de defilare ori şi-au sincronizat focurile de armă cu muzica dirijată, câţiva metri mai încolo, pe scenă, de maestrul Gheorghe Costin.

"Scorpionii galbeni" din Batalionul 32 Infanterie Mircea au ridicat publicul în picioare şi s-au cerut ovaţionaţi. La fel şi orchestra Filarmonicii care a avut o prestaţie de zile mari. Pe acordurile Marşului Triumfal din opera "Aida" de Giuseppe Verdi, soldaţii au bătut pas de defilare, iar TAB-urile au făcut paradă, în faţa audienţei.

Recital la duduk

Obişnuit să reinventeze prestaţia Filarmonicii la fiecare concert gratuit oferit timişorenilor, Coriolan Gârboni, directorul instituţiei a găsit de data aceasta reţeta pentru a pune împreună muzicienii şi soldaţii. L-a adus pe singurul român care cântă la duduk, un instrument străvechi cu infelxiuni suave. Cosmin Bălean a îmbrăcat uniforma "Scorpionilor" şi a cântat "Mociriţa" pe o orcestraţie de Radu Popa.

Apoi Filarmonica Banatul a mai interpretat aria Musettei din "Boema" de Giacomo Puccino, cu soprana Diana Pap solistă, o apariţie într-o rochie roşie spectaculoasă, cu umerii goi, apoi selecţiuni din "Pasărea de foc" de Igor Stravinschi. O pasăre roşie imensă care scuipa de-a dreptul foc către spectatori şi-a făcut apariţia în faţa scenei, atfel că a fost nevoie de intervenţia forţelor armate, din nou "Sco

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 48 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

News.ro acum 26 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, membru al Partidului Republican al Poporului (CHP) şi figură principală a opoziţiei turce, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de î

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 33 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°