Guvernul a ajuns la o înţelegere cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi CE privind politicile economice din noul acord. Scrisoarea de intenţie va fi analizată în boardul FMI, cel mai probabil, la finele lunii iunie, a declarat şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.
România nu ar trebui să tragă în acest an bani de la FMI, este de părere şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. Oficialul instituţiei financiare nu esclude, însă, această posibilitate, arătând că sunt şanse de sub 25%, sau chiar sub 10% pentru un astfel de scenariu.
"Ca parte a unui exerciţiu pe care l-am făcut în urmă cu circa două luni, ni s-a solicitat să analizăm în ce scenariu Guvernul ar putea să tragă bani. Acest lucru nu înseamnă că este un scenariu care are o probabilitate foarte mare. Dacă ar fi aşa, board-ul nu ne-ar fi permis să avem un astfel de program (preventiv - n.r.), ci unul obişnuit", a spus Franks, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că, dacă ar fi să facă o estimare, probabilitatea ca România să atragă bani de la instituţie în acest an este de sub 25%, sau chiar sub 10%.
De asemenea, s-a constatat îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru eliberarea ultimei tranşe de 150 milioane euro de la Comisia Europenă, din împrumutul de cinci miliarde de euro, potrivit şefului misiunii Comisiei Europene în România, Istvan Szekely.
"Primul obiectiv al misiunii la care a participat CE a fost să stabilească dacă condiţiile pentru eliberarea ultimei tranşe din împrumut au fost întrunite. Condiţiile au fost îndeplinite, iar ultima tranşă de 150 de milioane de euro din programul de cinci miliarde de euro va fi eliberată", a spus Szekely.
El a adăugat că noul acord semnat cu România are la bază un program economic convenit de Guvern şi discutat cu instituţiile financiare internaţionale.
"Acest program este susţ