Demararea construcţiei gazoductului a fost amânată pentru 2013 din cauza instabilităţii din Orientul Mijlociu
Primele livrări de gaze ar putea avea loc abia în 2017
Reinhard Mitschek: Procesul prin care se determină nivelul cererii va fi demarat imediat ce vor exista indicii ferme că angajamentele de aprovizionare cu gaze naturale sunt gata
Instabilitatea din Orientul Mijlociu, generată de evenimentele politice din ultimul timp, duce inevitabil la amânarea proiectelor de mare amploare din domeniul energetic: consorţiul Nabucco a anunţat că demararea lucrărilor de construcţie va fi amânată până când vor exista "indicii ferme" că aprovizionarea cu gaze din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu se va putea înfăptui. Esrimările făcute de reprezentanţii consorţiului în privinţa începerii construcţiei se referă la anul 2013, cu un an mai târziu decât se dorea iniţial, primele livrări de gaze naturale fiind vehiculate pentru anul 2017, cu doi ani mai târziu decât se estimase iniţial.
"Nabucco Gas Pipeline International GmbH anunţă revizuirea calendarului proiectului Nabucco. Acesta se modifică drept rezultat direct al schimbărilor legate de calendarul aprovizionărilor cu gaze naturale din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu. Construcţia este estimată să demareze în 2013, în vederea alinierii calendarului Nabucco cu furnizorii de gaze naturale", se arată în comunicatul remis vineri de consorţiu.
Anticipând că primele livrări de gaze naturale prin gazoduct vor avea loc în anul 2017, oficialii companiei de proiect au avansat ideea demarării procesului prin care se va determina nivelul cererii imediat ce vor exista "indicii ferme că angajamentele de aprovizionare cu gaze naturale sunt gata".
"Procesul de Open Season (cel prin care se determină nivelul cererii - n.red.) va fi demarat imediat ce vor exista indicii ferme că angajamentele