Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila reaminteşte contribuabililor faptul că, începând cu obligaţiile aferente lunii iunie 2011, formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" va fi depus numai prin mijloace electronice de depunere la distanţă.
Deoarece procedura de obţinere a certificatului digital calificat necesită parcurgerea mai multor etape, contribuabilii sunt rugaţi să urgenteze acest demers. Pentru utilizarea serviciului "Depunere declaraţii on-line", ulterior obţinerii formularului 150 "Cerere pentru utilizarea unui certificat digital calificat", contribuabilii vor depune la orice unitate fiscală din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală următoarele documente:
-formularul 150, semnat şi ştampilat de către contribuabilul pentru care se depun declaraţiile fiscale, în termen de cel mult 30 zile de la listare;
-documentul de identitate al titularului certificatului calificat, în original şi copie;
-documentul care atestă calitatea titularului certificatului calificat, de reprezentant legal al contribuabilului, original şi copie. Acest document poate fi Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor sau Statutul societăţii comerciale;
-documentul de împuternicire, autentificat de notarul public, din care rezultă dreptul titularului certificatului calificat de a semna declaraţiile fiscale pentru contribuabil, în situaţia în care titularul certificatului calificat nu are calitatea de reprezentant legal al contribuabilului reprezentat.
După depunerea documentaţiei, contribuabilii vor primi o confirmare pe adresa de e-mail menţionată în formularul 150, pentru utilizarea serviciului "Depunere declaraţii on-line". Apoi se accesează site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la adresa www.anaf.ro,