CFR Cluj a remizat cu Bistrița, la Cluj, după ce a fost condusă la pauză cu 2-0. Bud și Mureșan au înscris golurile clujenilor, după ce oaspeții au marcat în prima parte prin Nalați și Tudose
Record negativ de asistență la meciul din Gruia dintre CFR Cluj și Gloria. Clujenii nu au vândut decât 400 de bilete la această partidă, iar abonații clubului au întregit numărul, până la 1000. Un meci suspectat de mulți, datorită clasării celor două echipe în această ediție de campionat, care și în urma evoluției din prima repriză a jucătorilor și-a păstrat această tentă. Gloria avea nevoie de cele trei puncte pentru a fi 90% salvată de la retrogradare, în timp ce clujenii nu mai au nici un obiectiv în acest sezon.
Bistrițenii au deschis scorul la o gafă inexplicabilă a lui Mincă, portar care a încremenit la șapte metri de propria poartă și Nalați l-a executat fără probleme cu o minge înaltă, de la 25 de metri. Clujenii au replicat prin Peralta, care a preluat, însă, cu mâna, mingea centrată de Panin, fundaș care la faza următoare l-a pus și el la încercare pe Albuț, dar goal-keeperul bistrițean a respins. În ultimul minut al primei reprize, Tudose l-a executat cu capul pe Mincă, un motiv în plus pentru Iuliu Mureșan să intre la vestiare pentru a-i apostrofa din nou pe jucători.
Bud, al doilea gol în acest campionat
La pauză, Minteuan riscă și-și epuizează toate schimbările, introducându-i pe Bud și Hora, după ce în prima parte l-a înlocuit pe Bakary cu Nicoară. Atacantul a marcat cu un șut de la marginea careului pentru 1-2, reușind astfel al doilea gol din acest campionat. O “indirectă” dictată de Haţegan în careul bistrițean a adus egalarea, Mureșan înscriind cu un șut pe lângă zid. Până spre final, meciul s-a jucat pe contre, dar niciuna nu a reușit să se desprindă în câștigătoare și bistrițenii au plecat cu un punct de la Cluj.