Ca de obicei, publicarea datelor privind şomajul din SUA (Non-Farm Payroll) de către autoritatea de resort, Bureau of Labor Statistics, a indus volatilitate sporită în pieţele financiare. De data aceasta impactul a fost amplificat de sosirea unor cifre departe de aşteptările investitorilor şi analiştilor. Astfel, numărul de locuri de muncă ce au fost câştigate de economia americană a avansat cu 244.000 în aprilie, faţă de estimările de 185.000 de job-uri avansate de specialişti anterior.
Datele mai bune decât cele preconizate au determinat o urcare a contractelor futures pe indicii americani încă dinainte de deschiderea Bursei de la New York. La debut, mişcarea a fost confirmată de cotaţii, care se situa în medie, cu aproximativ un procent şi jumătate peste referinţa închiderii de joi. Indicele Dow Jones Average Industrial a atins un maxim intraday de 12.788,78 puncte, nu departe de valorile de vârf ale perioadei, însă după două ore de tranzacţionare ordinele de vânzare în creştere au imprimat o tendinţă de declin pentru societăţile listate, care s-a manifestat până la finalul sesiunii. Totuşi, închiderea a fost "verde", cu un avans de 0,43% a indicelui Dow Jones, până la nivelul de 12.638,74 puncte şi un câştig de 0,38% pentru indicele S&P500, care a închis la 1340,20 puncte. Volatilitatea a fost însă mai ridicată pe perechea valutară euro/dolar, care a coborât până în zona de 1,435 USD pentru un euro, faţă de zona de top de 1,48 USD pentru un euro care se consemna la începutul săptămânii trecute.
Ca de obicei, publicarea datelor privind şomajul din SUA (Non-Farm Payroll) de către autoritatea de resort, Bureau of Labor Statistics, a indus volatilitate sporită în pieţele financiare. De data aceasta impactul a fost amplificat de sosirea unor cifre departe de aşteptările investitorilor şi analiştilor. Astfel, numărul de locuri de muncă ce au fost câştiga