Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JTI închide o fabrică din Austria. România, în cărţi pentru a prelua producţia

Publicat in Ziarul Financiar, luni 9 mai 2011 ·

Producătorul de ţigarete Japan To­bacco International (JTI), cu afaceri cu­mu­late de peste 800 mil. euro în România, a anun­ţat la finele săptămânii trecute că va în­chi­de o fabrică din Austria, urmând să tran­sfere producţia în România sau în Polonia.

Decizia vine în contextul în care JTI România a făcut anul trecut peste 130 de concedieri pe piaţa locală.

Producătorul ţigărilor Camel şi Winston va închide ultima unitate de producţie deţinută în Austria, aflată în oraşul Hain­burg, potrivit publicaţiei austriece Kurier.at. Astfel, 240 de angajaţi din fabrică vor fi concediaţi, iar alţi 80 de oameni care lucrau la sediul din Viena al producătorului îşi vor pierde locul de muncă.

Capacitatea de producţie a fabricii din Austria nu a fost comunicată şi nici cifra de afaceri a acesteia. Reprezentanţii JTI Ro­mâ­nia nu au oferit informaţii supli­men­tare legate de acest posibil transfer de producţie.

Deşi compania a renunţat anul trecut la 132 de salariaţi pe piaţa locală din cauza majorării accizelor şi a creşterii valorii pieţei ilegale de ţigarete, România are în con­tinuare unul dintre cele mai ieftine costuri cu forţa de muncă din Europa. La fiecare euro investit într-un salariat român (în costurile cu salariile, cu bonusurile, cu programele de training sau prin contribuţiile sociale etc.), o multinaţională câştigă, în medie, 1,53 euro, po­trivit unui studiu recent realizat de firma de consultanţă şi audit Pricewater­house­Coopers (PwC).

Tendinţa marilor investitori de a-şi muta producţia în ţările din Europa de Est, unde costurile cu forţa de muncă sunt mai reduse, nu e nouă. Acesta a fost motivul pentru care finlandezii de la Nokia au decis să deschidă fabrica de la Jucu (Cluj) în 2008, unde au în prezent aproape 4.000 de salariaţi, după ce au închis o unitate de producţie din Bochum (Germania). Un salariat al Nokia din Bochum câştig

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 54 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 47 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 21 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°