Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Cameron şi separatiştii scoţieni

Publicat in rfi, luni 9 mai 2011 ·

Partidul Conservator (PC) al premierului David Cameron și Partidul Naționalist Scoțian (PNS) sunt marii beneficiari ai zilei de joi, 5 mai, când în Regatul Unit au avut loc alegeri regionale și locale, precum și un referendum privind modul de alegere a deputaților în Parlamentul de la Londra.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Electoratul a respins cu o majoritate covârșitoare schimbarea actualului scrutin majoritar uninominal cu un singur tur, iar PNS a obținut majoritatea absolută în Parlamentul de la Edinburgh, promițând organizarea în timpul noului său mandat la guvernare a unui referendum privind independența Scoției de Regatul Unit.

Mai bine de două treimi (67,9%) dintre cei care s-au prezentat la vot pe întreg cuprinsul țării au ales păstrarea actualului mod de alegere a Camerei Comunelor.

Rezultatul poate fi considerat un triumf pentru liderul conservator David Cameron, care s-a opus votului alternativ – propus în referendum – și susținut de partenerii săi de coaliție, Partidul Liberal Democrat (PLD), condus de vicepremierul Nick Clegg.

De altfel, organizarea acestui referendum a fost una dintre condițiile puse anul trecut de PLD pentru formarea unei coaliții cu PC.

Eșecul campaniei "DA"-ului, susținută de PLD n-a fost însă singura înfrângere. În alegerile pentru Parlamentul Scoției, adunarea Țării Galilor și Consiliile Locale din Anglia, PLD a suferit cea mai grea înfrângere din ultimii 23 de ani.

Văzut ca responsabil de sprijinirea politicii de austeritate severă a Guvernului, care contrastează cu promisiunile din campania electorală, PLD a fost sancționat de electorat, înregistrând un scor de 15% (cu aproape 10% mai puțin decât anul trecut), în timp ce PC și-a ameliorat ușor rezultatul față de alegerile parlamentare din 2010, deși face și el parte parte din Guvern, unde are și o poziție dominantă.

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 35 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 48 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 30 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 37 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°