Douăsprezece kilograme a acumulat pe parcursul sarcinii Oana Ioniţă, fosta "bebeluşă" de la Cronica Cârcotaşilor. "Tot sistemul hormonal a fost dat peste cap din cauza sarcinii, din acest motiv s-au produs şi schimbări la nivelul arderilor", a declarat aceasta pentru gândul.
Ca să-şi reintre rapid în formă, actuala prezentatoare tv povesteşte că nu a apelat la vreo dietă-minune, ci a renunţat doar la câteva alimente din dieta zilnică. "Sportul a jucat un rol esenţial în procesul meu de slăbire. În plus, am renunţat la făinoase, condimente picante, sare şi grăsimi şi încerc să beau cât mai multă apă", afirmă Oana. Aşa că, după patru luni de la naşterea fetiţei sale, Isabel, fosta "bebeluşă" şi-a reluat antrenamentele de dans şi sport. "Deocamdată merg la sală de două-trei ori pe săptămână".
Oana Ioniţă mărturiseşte că nu crede în dietele-minune şi aminteşte amuzată de perioada adolescenţei când ţinea cure de salată şi de pufuleţi. "În disperarea noastră nebună şi perfecţionistă, noi, balerinele, suntem în stare să recurgem la orice metodă pentru a fi în formă maximă", afirmă dansatoarea. Ea spune că a existat o perioadă în viaţa ei care a acumulat ceva kilograme şi anume când a renunţat la baletul clasic. "De atunci şi până să încep orele de dans am avut o perioadă în care m-am îngrăşat, dar nu excesiv, pentru că mâncam la fel ca în timpul în care dansam la Operă. După un an însă am început un program intens de dans, de cinci ori pe săptămână. Puţinele kilograme în plus s-au topit din a doua săptămână", mai spune Oana.
Douăsprezece kilograme a acumulat pe parcursul sarcinii Oana Ioniţă, fosta "bebeluşă" de la Cronica Cârcotaşilor. "Tot sistemul hormonal a fost dat peste cap din cauza sarcinii, din acest motiv s-au produs şi schimbări la nivelul arderilor", a declarat aceasta pentru gândul.
Ca să-şi reintre rapid în formă, actuala prezentatoare