Clienţii faimosului restaurant „Caru cu bere" au fost surprinşi sâmbătă seara de un grup de solişti ai Operei Naţionale, susţinut de 24 de corişti, deghizaţi în barmani şi ospătari, care au ţinut un concert-surpriză.
La ora opt deja nu se mai găsea nici o masă liberă în tot restaurantul care era ticsit ca pe vremuri de „târgoveţi" ieşiţi, tradiţional, la un mic stropit de bere. Printre clienţi se aflau şi o puzderie de străini. La un moment dat, un domn s-a ridicat de la o masă şi, acoperind cu totul zumzetul din jur, a început să cânte o arie din „Trubadurul". Era baritonul Iordache Basalic. Câţiva chelneri s-au apropiat de el, dar nu ca să-l liniştească, ci pentru a-l însoţi în cântec. Aceştia erau în realitate membri ai Corului Operei deghizaţi în ospătari după cum cei care au completat apoi „gaşca" foloseau alte „măşti", ba de barmani, ba de simpli clienţi iubitori de bere bună.
„Corul ţiganilor" a fost piesa care a stârnit aplauze furtunoase, mai ceva ca la Shakira care se „producea" câteva străzi mai încolo. Clienţii adevăraţi ai celebrei „cârciumi" nu au ştiut ce să creadă, de unde până unde primesc acest cadou neaşteptat, dar s-au bucurat din plin de el. Drept cireşe de pe tort au fost apoi câteva arii din „Carmen" de Bizet care i-au ridicat până şi la dans pe cei mai temerari clienţi. Au apărut imediat cineaştii de weekend şi turiştii japonezi care au început să filmeze şi să fotografieze întâmplarea.
Clienţii de la subsol au invadat parterul, iar cei de la balcoane s-au bucurat de o vedere provilegiată, din „lojă". Printre solişti s-au mai numărat mezzosoprana Sorana Negrea, sopranele Irina Iordăchescu şi Mihaela Stanciu şi tenorul Vlad Miriţă. După ce acest desert sonor a fost completat de un fragment din „Liliacul" s-a lămurit şi misterul. O plăcuţă pe care scria Zilele Europene ale Operei a fost fluturată în semn de explicaţie.
„