Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sanofi-Aventis tinteste o crestere a afacerilor de peste 5% in 2011. In T1 a avansat cu 2%

Publicat in Wall-Street.ro, luni 9 mai 2011 ·

In primele trei luni, compania a raportat vanzari, la pret de raft, de 270 de milioane de lei, piata inregistrand in aceasta perioada o valoare de 2,7 miliarde de lei, echivalenta cu o majorare de 5,6% comparativ cu perioada similara din 2010, potrivit datelor firmei de cercetare si studii de piata Cegedim.

“Estimam, relativ optimist, ca piata va creste cu 5%, iar noi vom creste cu mai mult de atat”, a spus Dan Ivan (foto), country head al Sanofi-Aventis Romania, intr-o intalnire cu presa.

Seful companiei a precizat ca in ultimele 12 luni, ritmul de crestere a pietei a fost de 18%, dar ca in martie avansul s-a plasat la sub 1%.

De asemenea, Ivan a mai subliniat ca unul dintre factorii care influenteaza piata farmaceutica este fluxul de lichiditati, in conditiile in care producatorii/importatorii de medicamente isi primesc banii inapoi pe marfa dupa 300-360 de zile de la livrarea lor catre distribuitori.

Jumatate din vanzarile companiei sunt generate de produsele originale (protejate de patent), iar restul se imparte in mod egal intre generice (copii ale originalelor sau medicamente iesite de sub protectia patentului) si OTC-uri (produse eliberate fara prescriptie medicala).

Un alt segment de business este cel al vaccinurilor, care produc vanzari de 20 de milioane de lei/an, acoperind 50% din intreaga piata.

“Divizia de OTC-uri va fi un motor de crestere pentru Sanofi-Aventis in Romania si in Europa. Pe segmentul genericelor, vom lansa anul acesta 16 noi produse pe piata romaneasca”, a anuntat Ivan.

In termeni de volume, analgezicul Algocalmin, care de la 1 aprilie se elibereaza cu reteta medicala, continua sa fie cel mai vandut medicament din portofoliul Sanofi-Aventis, cu incasari cifrate la 15 milioane de unitati/an. Algocalmin este urmat de Antinevralgic, Dicarbocalm si No-Spa. Ca valoare, cele mai mari vanzari sun

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 5 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 6 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 4 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 6 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 13 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 6 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 10 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 7 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Emisiunile zilei de joi, 16 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-6°
joi

-6°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°