Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa - apărător al imigranţilor, în faţa a 300.000 de italieni din nord

Publicat in Gandul, luni 9 mai 2011 ·

Papa Benedict al XVI-lea s-a plimbat cu gondola în weekend pe canalele Veneţiei, în cadrul vizitei sale în oraşele din nordul Italiei. Vizita Suveranului Pontif a început sâmbătă, 7 mai, şi s-a încheiat duminică, 8 mai, în acest timp Papa trecând prin Aquileia, Veneţia şi Mestre.

Suveranul Pontif a traversat Marele Canal într-o gondolă, "Dogaressa", condusă de patru gondolieri îmbrăcaţi în costume albe şi având şaluri aurite, informează Daily Mail. Sfântul Părinte a fost urmărit de mii de oameni, veniţi să-l vadă şi să asiste la slujba oficiată de acesta. Pe tot parcursul vizitei, suveranul Pontif a fost întâmpinat cu aplauze de oamenii adunaţi să-l vadă. Bazilica Santa Maria della Salute (Sfânta Maria a Sănătăţii sau a Mântuirii) şi Bazilica San Marco au fost incluse în programul papal. În aceste locuri, Pontiful s-a întâlnit cu reprezentanţi ai lumii culturale, artistice şi economice din nordul Italiei. În scurta sa vizită, Papa a stat de vorbă cu cardinalul patriarh de Veneţia, Angelo Scola.

Aproximativ 300.000 de oameni au participat sâmbătă la slujba oficiată de Papă în Aquileia, un vechi oraş-port roman, unde Bazilica Patriarhală a fost ridicată încă din timpul Evului Mediu. Pontiful a profitat de prilej pentru a transmite un mesaj cu implicaţii politice, îndemnând mulţimea adunată să fie tolerantă faţă de imigranţi, mai ales că în această zonă există mulţi simpatizanţi ai partidului politic Liga Nordului, grupare antiimigraţie şi populistă. "Bisericile create de Aquileia sunt chemate astăzi să-şi reînnoiască vechea unitate spirituală, evidenţiind fenomenul imigraţiei şi al noilor condiţii geopolitice", a fost unul dintre îndemnurile Papei. În ultimele luni, Italia a fost ,,invadată" de zecile de mii de imigranţi egipteni şi tunisieni, veniţi în peninsulă pentru a scăpa de violenţele din ţările lor. Duminică, Papa Benedict al XVI-

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 36 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Votarea în străinătate la primul tu

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 25 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 25 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 45 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

Scad tarifele la parcări! Reduceri și gratuități pentru accesul în parcările din Piatra Neamț

Ceahlaul acum o ora
Primarul Adrian Niță a inițiat în ședința de miercuri, 20 noiembrie, un proiect de hotărâre prin care se oferă mai multe facilități pentru utilizatorii parcărilor din Piatra-Neamț. Conform unui amendament formulat de inițiator, în zona parcărilor cu

Republicanii îşi lărgesc majoritatea în Senatul SUA. Câte locuri vor deține anul viitor VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Senatorul democrat Bob Casey din Pennsylvania i-a cedat joi, 21 noiembrie, adversarului său republican Dave McCormick ultima cursă senatorială din alegerile americane din 2024 al cărei rezultat strâns încă nu fusese decis, ceea ce extinde majoritate

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°