Revoltele nord-africane împotriva regimurilor dictatoriale încremenite au provocat, printre alte efecte, noi valuri de imigraţie în Europa. După unii politicieni occidentali, anume cei de dreapta, aceste noi aporturi - nesolicitate - de populaţie reprezintă o ameninţare nu doar la stabilitatea economiilor europene şi a locurilor de muncă, ci complică şi chestiunea păstrării în limitele legalităţii, facilitând crearea de reţele pentru acţiuni ilegale de durată (comerţul de „carne vie", droguri ş.a.). Pentru alţii, precum Peter Vertessy - reprezentantul angajatorilor din sectorul privat -, prilejul este unul de dinamizare a economiilor, prin crearea de noi locuri de muncă şi contribuţia la creşterea economică.
Chestiunea, speculată intens de liderii şi de mişcările populiste, a stârnit iniţiativa rediscutării regulilor care configurează spaţiul Schengen. Cunoscut ca spaţiu al liberei circulaţii a oamenilor şi mărfurilor, acesta a fost configurat prin tratate clare, ce definesc în modul cel mai concret însuşi spaţiul european ca spaţiu al libertăţilor. Criza economică a ultimilor ani, ascensiunea la putere, în unele ţări europene, a partidelor de dreapta şi discursurile populiste ale anumitor lideri au creat însă un context favorabil repunerii în discuţie a convenţiei ce delimita aşa-numitul spaţiu Schengen, permiţând identificarea în teren a unor forţe acomodante la ideea restrângerii libertăţii circulaţiei sau măcar a prevederii unor excepţii de la regulile generale. De aceea, schimbările din nordul Africii şi dizlocările cele mai recente de populaţie, care au pus în marş spre Europa noi mulţimi avide de şansa la o viaţă mai bună, au părut să confere un motiv suplimentar de repunere pe tapet a chestiunii definirii spaţiului Schengen.
Chestiunea este spinoasă şi loveşte direct în inima proiectului european configurat în spiritul părinţilor fondatori ai E