Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franks: Dacă proiectele UE nu sunt finalizate în 2011, România riscă să returneze 1,5 miliarde euro

Publicat in Antena 3, luni 9 mai 2011 ·

Şeful echipei FMI, Jeffrey Franks, este de părere că BNR trebuie să-şi ajusteze politicile în următoarele luni pentru a se putea atinge ţinta de inflaţie în 2012. Acesta avertizează că, în cazul în care nu va finaliza proiectele de preaderare, România ar putea fi nevoită să returneze 1,5 miliarde de euro. Franks a susţinut o declaraţie de presă cu ocazia finalizării misiunii Fondului Monetar Internaţional în România pentru prima evaluare a acordului preventiv de 3,6 miliarde de euro.

Desi există aşteptari ca inflaţia să scada în a doua jumătate a anului, BNR va trebui sa rămână vigilentă faţă de un nou val de presiuni inflaţioniste şi va fi nevoită să-şi ajusteze politicele în următoarele luni pentru a se putea atinge ţinta de inflaţie din 2012.

Pe front fiscal, rezultatele sunt încurajatoare, însă ţinta de deficit de 3 % în 2012 va fi totuşi o provocare, în atingerea căreia esenţială va fi rezistenţa la presiunea politică de a majora cheltuielile înainte ca îmbunătăţirea administrării fiscale să producă rezultatele scotate.

Şeful FMI le-a sugerat autorităţilor să-şi îndrepte atenţia spre creşterea sustenabilă a economiei şi să asigure continuitatea în politica economică. Prima provocare, consideră Jeffrey Franks, este eliminarea problemei reapariţiei arieratelor.

Guvernul înregistrează progrese în absorbţia fondurilor structurale ale UE, însă eforturile în acest sens trebuie dublate, a mai spus şeful FMI. România ar putea fi obligată să returneze 1,5 miliarde de euro, dacă proiectele de preaderare nu sunt realizate până la finalul anului 2011, a atras atenţia Franks.

"Guvernul realizează progrese în absorbţia fondurilor europene, dar aceste progrese sunt insuficiente şi eforturile în acest sens trebuie dublate. Trebuie ca proiectele cu prioritate redusă să fie abandonate pentru ca eforturile să se concent

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 16 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 34 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 46 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 58 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 55 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°