Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minune în tenis: Nadal, bătut pe zgură! Novak Djokovici, „nașul” spaniolului

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 mai 2011 ·

Invincibil pe zgură. Așa părea până ieri spaniolul Rafael Nadal, care a suferit la Madrid o grea lovitură, fiind bătut pe suprafața lui favorită de sârbul Novak Djokovici. Sursa: Reuters

Sârbul Novak Djokovici (23 de ani) își continuă parcursul fără greșeală înregistrat anul acesta în circuitul masculin de tenis. „Nole” s-a impus aseară și în finala turneului Masters de la Madrid, competiție deținută de românul Ion Țiriac.

În finală, Djokovici a dispus, scor 7-5, 6-4, de Rafael Nadal, liderul mondial, care, la rândul lui, trecuse de elvețianul Roger Federer în semifinale. Rafa părea imposibil de doborât pe zgură, suprafață care nu-i este comună lui Djokovici.

În acest an, Djokovici, al doilea jucător al lumii, a strâns 32 de jocuri consecutive victorioase și niciun eșec, iar acum aleargă după recordul americanului John McEnroe, care în 1984 a adunat 42 de succese unul după altul! În total, sârbul are 34 de meciuri la rând câștigate. „Nole” s-a impus la Australian Open, Dubai, Indian Wells, Miami, Belgrad și la Madrid.

Sârbul poate deveni numărul 1!

Campion en-titre la întrecerea din capitala Spaniei, Rafa Nadal (24 de ani) avea până ieri 37 de partide consecutive adjudecate pe zgură.

Între Nadal şi Djokovici este acum o distanţă de numai 1805 puncte (12515 faţă de 10710). Ibericul poate pierde prima poziţie a clasamentului dacă Djokovici triumfă la Roma, următorul turneu ATP, iar el nu atinge faza semifinalelor!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Autocar implicat într-un accident rutier la Sinaia!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier în orașul Sinaia. Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează în aceste momente în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raz

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția deținută în cadrul AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

HotNews acum 5 ore
Claudiu Târziu, suspendat sâmbătă din funcția deținută în cadrul AUR, a oferit prima reacție pentru Mediafax după măsura luată împotriva sa de conducerea partidului. „Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci

Benjamin Netanyahu va merge luni la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

News.ro acum 42 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările, relatează AFP. Joi, a doua zi du

SuperLiga – play-out: UTA Arad o învinge pe FC Botoşani cu 1-0

HotNews acum o ora
Echipa UTA Arad a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Botoşani, în etapa a 3-a din play-out-ul SuperLigii. Arădenii au controlat meciul şi au avut prima ocazie în minutul 21, la şutul lui Mpoku, respins de Anestis, relatează News

Raed Arafat: Adăposturile de protecţie civilă sunt obligatorii / În România, numărul lor este insuficient, iar multe nu sunt funcţionale

HotNews acum 3 ore
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Focşani, că adăposturile de protecţie civilă sunt obligatorii, chiar dacă riscurile sunt mici. „A fi pregătit nu înseamnă că noi ştim că va fi ceva. Dar există

Zelenski denunţă reacţia „slabă” a ambasadei SUA la atacul sângeros din Krivoi Rog: Le e frică și să pronunţe cuvântul „rusesc”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat sâmbătă reacţia „slabă” a ambasadei SUA în Ucraina la atacul mortal produs cu o zi înainte în Krivoi Rog, reproşându-i în special că i-a fost „teamă” să spună că racheta care l-a provocat a venit

Aproape 40% dintre pacienţii cu diabet îşi pun sănătatea în pericol renunţând la tratament în primul an. Ce pot face medicii diferit?

News.ro acum o ora
Medicii sunt îndemnaţi să reconsidere abordările în tratarea diabetului după ce un studiu a constatat că, un număr îngrijorător de pacienţi nou diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2 renunţă la medicaţie în primul an. Cercetarea subliniază importa

Tenis: Sebastian Baez şi Flavio Cobolli vor juca finala turneului ATP 250 de la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Argentinianul Sebastian Baez şi italianul Flavio Cobolli s-au calificat sâmbătă în finala turneului ATP 2050 Ţiriac Open, de la Bucureşti. Turneul bucureştean Ţiriac Open şi-a disputat sâmbătă semifinalele. Argentinianul Sebastian Baez (24 de ani, l

Accident MORTAL în Timiș. Un tânăr a fost grav rănit, iar șoferul vinovat și-a pierdut viața

Gandul acum 3 ore
Un bărbat de 58 de ani a murit, iar un tânăr de 26 de ani a fost rănit, în urma unui accident care a avut loc, sâmbătă, pe Calea Şagului, la ieşire din Timişoara. La faţa locului au intervenit pompierii cu echipaje de descarcerare. ”La locul evenime

The Telegraph: Care este liderul care ar putea fi omul de legătură al Europei în discuțiile cu Putin

Mediafax acum 3 ore
Unii membri ai „coaliției celor dispuși” au făcut presiuni pentru ca un lider european să reprezinte blocul UE în dialogul cu Rusia, ca parte a eforturilor de a sprijini Kievul. Potrivit The Telegraph, președintele francez Emmanuel Macron și premier

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

3°/14°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

10°
sâm.

7°/20°
dum.

0°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/9°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/17°
dum.

4°/13°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/16°
dum.

-5°/7°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/7°
Timisoara
acum

17°
sâm.

6°/19°
dum.

-2°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°