Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îşi pun speranţa în Oli! Angajaţii clubului sunt neplătiţi de două luni

Publicat in Pro Sport, luni 9 mai 2011 ·

Înainte de meciul cu Rapid, de teamă ca nu cumva muncitorii careîngrijesc gazonul de joc să nu tuşeze terenul şi să se facă de râs,conducerea le-a mai plătit acestora din restanţe. Ceilalţi angajaţiau intrat în a treia lună de când n-au mai primit salarii.

"Nimeni nu a mai văzut un ban de două luni, iar acum amplecat pe luna a treia. Mă refer la oamenii de la academie,marketing şi la jucătorii de la Steaua II. Din câte am auzit noi,mai mult ca sigur şi fotbaliştii de la prima echipă au şi eirestanţe financiare", ne-a declarat un angajat al Steleisub protecţia anonimatului.

Aceeaşi sursă ne-a mai dezvăluit un amănunt interesant."Cei care îngrijesc terenul central aveau şi eu întârzieride aproape trei luni, dar înainte de meciul cu Rapid au primit oparte din bani. Probabil celor din conducere le era teamă că nu vortuşa terenul şi că se vor face astfel de râs. Suntem siguri că aufăcut asta doar ca să li se închidă gura", ne-a spuspersoana respectivă.

Angajaţii clubului Steaua şi antrenorii de la Academie speră caOli să procedeze precum Piţurcă astă vară şi să-şi convingăpatronul să plătească la zi toţi angajaţii

Înainte de meciul cu Rapid, de teamă ca nu cumva muncitorii careîngrijesc gazonul de joc să nu tuşeze terenul şi să se facă de râs,conducerea le-a mai plătit acestora din restanţe. Ceilalţi angajaţiau intrat în a treia lună de când n-au mai primit salarii.

"Nimeni nu a mai văzut un ban de două luni, iar acum amplecat pe luna a treia. Mă refer la oamenii de la academie,marketing şi la jucătorii de la Steaua II. Din câte am auzit noi,mai mult ca sigur şi fotbaliştii de la prima echipă au şi eirestanţe financiare", ne-a declarat un angajat al Steleisub protecţia anonimatului.

Aceeaşi sursă ne-a mai dezvăluit un amănunt interesant."Cei care îngrijesc terenul central aveau şi eu întârzieride aproape trei luni

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NYT: Şeful Pentagonului ar fi transmis informaţii sensibile pe un grup de chat în care erau incluşi soţia, fratele său şi avocatul personal

News.ro acum 6 ore
Secretarul apărării din SUA, Pete Hegseth, a împărtăşit informaţii detaliate cu privire la viitoarele lovituri americane din Yemen, la 15 martie, într-un grup privat de discuţie pe Signal la care au participat soţia, fratele şi avocatul său personal

Dr. Nawaf Salameh, președintele Alexandrion Group, a murit la 59 de ani

Gandul acum 50 minute
Dr. Nawaf Salameh, președintele Alexandrion Group, s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani, duminică, 20 aprilie 2025. Dr. Nawah Salameh s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani. Familia, prietenii și apropiații se pregătesc să îl conducă pe ul

SuperLiga: Dan Petrescu, după ce FCSB a bătut CFR Cluj: „Nu am mai văzut așa ceva”

HotNews acum 25 minute
FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-2 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Superligii de fotbal. Dan Petrescu (57 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj s-a declarat deza

Cum va fi vremea la Constanța în a doua zi de Paște

Ziua Constanta acum 13 ore
În intervalul 21 aprilie, ora 09:00 – 22 aprilie, ora 09:00, meteorologii anunță o zi plăcută și caldă în Dobrogea. Temperaturile maxime vor urca până la 25 de grade, însă pe litoral va fi ușor mai răcoare, cu valori între 17 și 20 de grade Celsius.

Superliga: Victorie de Paşte pentru FCSB, care s-a impus în derby, 3-2 cu CFR Cluj

News.ro acum 10 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea CFR Cluj, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii. Gazdele au jucat în zece din minutul 65 şi s-au desprins la cinci puncte de clujeni. Pe Arena Naţională, c

UPDATE - Putin refuză prelungirea armistiţiului de Paşte. Încetarea focului expiră la miezul nopţii, anunţă Kremlinul

News.ro acum 12 ore
Armistiţiul de Paşte va expira la miezul nopţii, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat niciun ordin pentru prelungirea acestuia, a declarat duminică pentru agenţia oficială rusă TASS secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov. Putin a

Trump spune că speră ca Ucraina şi Rusia să ajungă la un acord în această săptămână

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică, în prima sa reacţie după ce Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc în Duminica Paştelui că nu au respectat un armistiţiu de 30 de ore propus de Vladimir Putin, că speră ca cele două părţi să aju

UPDATE - Salvamontiştii din Bran intervin pentru recuperarea a doi turişti italieni blocaţi într-un perete în Munţii Bucegi/ Turiştii au fost găsiţi şi vor fi aduşi la baza muntelui

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Bran, judeţul Braşov, intervin, duminică noapte, pentru recuperarea a doi turişti italieni blocaţi într-un perete, în Munţii Bucegi, informează Dispeceratul Naţional Salvamont. Potrivit ultimelor date, turiştii au fost găsiţi, nu

Sebastian Burduja, despre consumul minim istoric din ziua de Paşte: România are un mix energetic echilibrat şi flexibil ce poate face faţă situaţiilor dificile. Vestea bună, nu a fost nevoie să reducem producţia în unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, despre consumul energetic din ziua de Paşte, aflat la un minim istoric, că România a dovedit că are un mix energetic echilibrat şi flexibil care poate face faţă situaţiilor extrem de dificile. Burduja m

Meciul FCSB-FR Cluj: Dan Petrescu - Meciul ăsta m-a şocat, nu am înţeles nimic! Ne-am bătut singuri

News.ro acum 9 ore
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat că elevii săi s-au bătut singuri cu FCSB, făcând „cadouri” şi nereuşind să fie exacţi în defensivă. „Toţi aţi văzut! În primele 40 de minute nu au ajuns la poartă. La pauză a fost 1-0 nemeritat t

Vremea

București
acum

14°
lun.

11°/27°
mar.

14°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/23°
Iasi
acum

16°
lun.

13°/27°
mar.

12°/25°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/15°
mie.

11°/16°
joi

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

9°/25°
mar.

13°/22°
mie.

11°/23°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

9°/26°
mar.

14°/25°
mie.

13°/23°
joi

14°/23°