Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scumpiri de 4-7% pentru carburanţi

Publicat in Bursa, marți 10 mai 2011 ·

Primul trimestru al anului a adus scumpiri de 4-7% ale preţurilor carburanţilor la pompă, în urma creşterii cotaţiilor internaţionale pentru ţiţei, benzină şi motorină. Potrivit calculelor noastre, Petrom şi Rompetrol au majorat preţul benzinei cu circa 4-5% în intervalul 1 ianuarie - 31 martie 2011, iar pe cel al motorinei cu 6-7%.

Cele două companii petroliere au arătat, în repetate rânduri, că factorii care au influenţat preţul carburanţilor la pompă au fost, în principal, cotaţiile internaţionale pentru ţiţei, benzină şi motorină, dar şi cursul de schimb leu-dolar (produse importate), leu-euro (exporturi) şi euro-dolar (exporturi). Un alt factor important este reprezentat de taxele şi accizele încasate de stat şi care reprezintă aproape jumătate din preţul carburanţilor la pompă.

Alte influenţe în preţ vin din cotaţiile biocarburanţilor, amortizarea investiţiilor companiilor în dezvoltare şi tehnologie, dar şi din costuri logistice cauzate de infrastructura slabă din ţara noastră.

Fiecare companie petrolieră are propriul mod de calcul al preţului carburanţilor la pompă, în funcţie de costurile de achiziţie şi procesare ale ţiţeiului, de distribuţie ale combustibililor şi de operare ale reţelei.

Companiile nu preiau, ca atare, în preţul de la pompă, creşterile reflectate de cotaţiile pentru ţiţei şi carburanţi, ritmul de majorare fiind unul mult mai redus.

* Cotaţiile pentru ţiţei s-au apreciat cu 14-16%

Pe pieţele internaţionale, preţul ţiţeiului a urcat, în intervalul 1 ianuarie - 31 martie 2011, cu 14-16%. Cotaţiile internaţionale pentru motorină au crescut cu 19% în primul trimestru, iar cele pentru benzină s-au apreciat cu 14% (n.r. calcul efectuat în funcţie de mediile lunare ponderate în lei).

Un factor care a mai temperat influenţa cotaţiilor internaţionale din primul trimestru a fost evoluţia cursului leu-dola

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 25 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 23 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 40 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 39 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 40 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°