Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedia elenă: se caută un nou plan pentru salvarea Greciei

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 mai 2011 ·

Discuţiile din spatele uşilor închise, ţinute vineri noapte de o serie de miniştri de finanţe din zona euro, şi declaraţiile făcute în weekend de oficialii greci şi europeni au arătat că Atena a ajuns în cele din urmă în situaţia previzibilă în care are nevoie de un nou ajutor pentru contracararea crizei datoriei publice. Sursa: REUTERS

Analiştii au evidenţiat deja cele trei posibilităţi aflate la îndemână: reeşalonarea datoriei contractate deja de Grecia, acordarea unui ajutor suplimentar şi păsuirea guvernului de la Atena în privinţa respectării ţintelor de deficit bugetar.

Varianta în care Grecia ar putea să părăsească zona euro, vehiculată vineri de publicaţia germană "Der Spiegel" - care a reuşit astfel să creeze panică pe pieţele financiare - a fost respinsă cu vehemenţă de Atena.

"Fac apel la fiecare în Grecia şi în afara Greciei, în special în ţările Uniunii Europene, să lase Grecia în pace pentru ca ea să-şi facă treaba. Grecia îşi face treaba. Ieri am văzut cât de multe pericole ne ameninţă ţara. Inclusiv prin provocări, precum scenariul imaginar al presupusei noastre ieşiri din euro", a declarat sâmbătă premierul socialist Georgios Papanderou.

Ideea că Grecia ar putea renunţa la moneda unică a fost calificată de şeful zonei euro, premierul luxemburghez Jean Claude Juncker, drept "stupidă". Germania, prin vocea ministrului economiei, Rainer Bruederle, a subliniat că este "mai degrabă împotriva" acestei variante.

În UE nu mai există însă un avânt deosebit nici pentru acordarea de noi ajutoare. Cel mai ferm mesaj a fost trimis de Londra, care nu face parte din zona euro, dar a participat, spre exemplu, la planul de împrumut destinat Irlandei. Ministrul britanic de finanţe, George Osborne, a declarat ieri că guvernul său nu vrea să participe la "o a doua salvare" a Greciei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 22 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 23 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 34 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 21 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°