Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Jurnalismul voluntar și-a scos buletin

Publicat in Adevarul, luni 9 mai 2011 ·

Foşti şi actuali elevi ai cercului de reporteri ai Palatului Copiilor s-au reunit în acest weekend la Tulcea cu ocazia aniversării a 14 ani de când există ideea emisiunii „Pur şi Simplu Tineri“. A început acum 14 ani, ca un cerc de reporteri în cadrul Palatului Copiilor. A primit un nume, a crescut cu ajutorul voluntarilor, iar acum „Pur şi Simplu Tineri“ are deja 14 ani.

Prima generaţie. 1997, toamna. Viorica Petre, profesorul coordonator, a ajuns în Inspectoratul Şcolar. Vine cu o idee nouă, după ce a văzut la televizor un sondaj făcut printre tulceni. „Îşi dădeau oamenii cu părerea despre nevoia de educaţie a elevilor. Şi mi-am dat seama că putem face ceva cu şi despre tineri“. Propune numele emisiunii: „Din viaţa şcolii“. Unul dintre primii elevi dezaprobă: „De unde aţi scos-o şi pe asta? Nu merge…“. Aşa că au găsit numele: „Pur şi simplu tineri“.

„A fost atât de frumos şi educativ încât după ani, datorită unui joc frumos început în primul an de liceu , am absolvit Facultatea de Jurnalism şi mi-am construit o carieră în acest domeniu. Totul a pornit într-o sală mică ce ţinea loc de grup de montaj, sală de şedinţe, redacţie şi loc de recreere“, povesteşte Alexandra Cârlig, fostă absolventă a şcolii de jurnalişti voluntari. Alexandra a lucrat la o casă de producţie din Bucureşti, fiind implicată în realizarea emisiunilor de genul „Super Nanny“, „Schimb de mame“ sau „Comanda la mine“. „Foloseam aparatura depăşită de la Cercul Cine Foto Video al Palatului Copiilor şi un spaţiu strâmt. În toţi aceşti ani s-au perindat multe generaţii de adolescenţi care au devenit membri ai acestui cerc şi care au realizat sute de materiale cu sigla «Pur şi simplu... tineri»“, îşi aminteşte Alexandra. Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Laura Vicol s-a întors la avocatură după ce a fost eliberată din arest

Mediafax acum o ora
Laura Vicol a postat, joi, pe Facebook, o fotografie cu ea îmbrăcată în roba de avocat. Vicol a postat şi mesajul „M-am întors!”. Avocata a fost arestată preventiv în cazul scandalului Nordis, alături de soţul său, Vladimir Ciorbă şi de alte persoan

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI. Benjamin Haddad confirmă astfel declaraţii ale noului pre

Marcel Ciolacu anunţă eliminarea a 1.800 de posturi de funcţionari publici

Mediafax acum 42 minute
Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că vor fi eliminate 1.800 de posturi de funcţionari publici din cele 32 de instituţii aflate în subordine. „Aşa cum am promis public, demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului

Ciolacu: Importante nu sunt declaraţiile dure ale liderilor, ci o pace justă şi durabilă în Ucraina

Mediafax acum 42 minute
„Pentru mine şi cred că pentru majoritatea românilor, importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina”, declară Ciolacu. El adaugă că se poate ajunge la pace doar cu ajutorul p

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart în România

G4Media acum 2 ore
NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart 2025 în România, cu participarea Bulgariei, Franței, Greciei, Italiei, României, Spaniei, Sloveniei, Turciei și Regatului Unit, transmite Reuters. În total vor participa 10.000. soldați, inclusiv din B

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 12 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Accident feroviar în judeţul Olt - Lucrările de intervenţie în zona deraierii de la Radomireşti au început. Un vagon a fost deja ridicat

News.ro acum 4 ore
Lucrările de intervenţie pentru restabilirea traficuluhi feroviar în zona din judţul Olt în care două garnituri ale unor trenuri private de marfă s-au ciocnit au început, unul dintre vagoane fiind deja ridicat cu ajutorul macaralelor de mare tonaj.

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 13 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°