Printre spitalele care urmează a fi desfiinţate în judeţul Giurgiu, se numără şi Spitalul de boli infecţioase din Singureni, unitate medicală în care sunt internaţi în prezent, doar 15 pacienţi.
Pentru ca bolnavii să nu rămână pe drumuri, consilierii judeţeni giurgiuveni au aprobat în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, alocarea sumei de 380.000 de lei, (bani daţi de Ministerul Sănătăţii), pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la un pavilion din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, în care va funcţiona o Secţie de boli infecţioase.
“Prin inchiderea Spitalului de la Singureni, singura solutie este sa salvam sistemul sanitar la nivelul judetului Giurgiu. Pavilionul din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu in care va fi mutata Sectia de boli infectioase are nevoie de lucrari de reabili¬tare si reparatii care ar trebui sa fie gata undeva in luna iunie”, a declarat presedintele Consiliului Judetean, Dumitru Beianu.
În noua locaţie va funcţiona atât Secţia de boli infectioase, cât şi Secţia HIV/SIDA.
Pe lângă lucrările de reparaţii ce vor fi efectuate, secţia va fi dotată cu mobilier nou, pentru a asigura internarea şi tratarea pacienţilor preluaţi de la Spitalul din Singureni.
„Aşteptăm decizia Ministerului Sănătăţii, pentru demararea lucrărilor de reparaţii la noua Secţie de boli infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu” a spus pentru „Adevărul de Seară” directorul Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu, doctor Paul Marinescu.
În fostul Spital de la Singureni va funcţiona o unitate medicală care va prelua doar cazurile cronice, nu pe cele contagioase, acestea din urmă fiind transferate la Secţia din Giurgiu.