Cine merge cu maşina de la Bruxelles la Amsterdam poate observa, pentru foarte scurt timp, un mic indicator cu douăsprezece steluţe care anunţă intrarea în Olanda. Astăzi, în Uniunea Europeană, graniţele sunt reduse la simple linii trasate pe hărţi. De la Milano şi până la Marsilia se poate calatori fără dificultate, fie cu mare viteză pe autostradă, fie într-un tren rapid, fie cu avionul. În fiecare zi, pentru sute de mii de călători, acesta este cu adevărat visul european devenit realitate. Vom continua să veghem că acest vis va rămâne realitate.
Alături de moneda euro, libera circulaţie între statele membre ale Uniunii este cel mai concret şi preţuit rezultat a 60 de ani de integrare europeană. Istoria noastră este pătată cu sângele celor care s-au luptat şi au murit pentru bucăţele de pământ. După cel de-al doilea Război Mondial am fost divizaţi de bariere din sârmă ghimpată, beton şi soldaţi înarmaţi. Astăzi nici măcar nu avem nevoie de paşaport ca să călătorim în Europa.
Europenii profită în fiecare zi de dreptul lor la liberă circulaţie: în fiecare an, în Uniunea Europeană se înregistrază 1,25 miliarde de călătorii transfrontaliere în interes turistic. Europenii sunt conştienţi de beneficiile aduse de cetăţenia Uniunii. Un sondaj realizat anul trecut a arătat că nouă din zece europeni ştiu că au dreptul la liberă circulaţie (în România, numărul celor informaţi este identic, nouă din zece români îşi cunosc acest drept).
O Europă fără graniţe aduce beneficii uriaşe pentru economie. Între 2004 şi 2007, noile ţări care au aderat la Uniunea Europeană au sporit mobilitatea forţei de muncă, majorând produsul intern brut cu aproape o treime de procent sau cu 40 de miliarde de euro.
Dar toate aceste realizări nu trebuie să fie considerate ca de la sine înţelese. Regulile Schengen, prin care au fost abolite controalele la frontierele interne înt