De curând, rezerva minimă obligatorie s-a redus cu 5 puncte procentuale, până la nivelul de 20% pentru pasivele în valută. Economia reală va beneficia foarte puţin de pe urma acestei măsuri de politică monetară. În schimb, această măsură reprezintă un ajutor indirect neaşteptat dat băncilor aflate încă într-o stare de amorţeală indusă de criza economică.
Principalul efect vizibil al acestei măsuri constă într-un supliment de lichiditate pe piaţa de aproape 1,4 mld euro. Însă, în momentul luării acestei decizii de politică monetară, lichiditatea din sistemul bancar era suficientă pentru a face faţă unei cereri reduse de creditare provenită din economie. Din acest punct de vedere s-a irosit din nou o pârghie pe care politica monetară a avut-o la dispoziţie şi care ar fi putut ajuta mai mult, la momentul oportun, economia reală şi nu băncile. Se impunea această măsură în a doua jumătate a anului, atunci când, sub imboldul revenirii economiei pe plus, cererea de creditare ar fi fost în volum mare, provenită din proiecte de investiţii din infrastructură, industrie, agricultură, construcţii, producţie etc. În momentul de faţă, cea mai mare parte a sucursalelor băncilor acordă câteva credite pe lună, iar dintre acestea foarte puţine sunt credite noi. Cele mai multe sunt refinanţări sau credite garantate de stat prin programul Prima Casă.
Noul acord încheiat cu FMI este de tip preventiv, ceea ce presupune limitarea accesului la resurse financiare cu cost redus şi direcţionarea statului spre piaţa privată pentru a se împrumuta. Dar pe această piaţă principalii actori sunt băncile, iar apelarea la resursele lor presupune costuri mult mai mari. Or, reducerea rezervei minime obligatorii lasă la dispoziţia băncilor resurse suplimentare simbolic remunerate de banca centrală şi permite plasarea acestora în obligaţiuni de stat la dobânzi mult mai mari. Ţinând cont de
