Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Ploaia va pune stăpânire pe întreg judeţul, prognoza meteo pentru trei zile

Publicat in Adevarul, luni 9 mai 2011 ·

Meteorologii prognozează pentru următorul interval o vreme bogată în precipitaţii pentru toate regiunile judeţului Buzău.

Ploile îşi vor face simţită prezenţa în adoua jumătate a zilei de luni când nici temperaturile nu se vor ridica la cote prea înalte.

Astfel maximele pe timp de zi se vor situa între 14 şi 15 grade pentru ca pe timp de noapte să scadă undeva spre valoarea de 9 grade celsius.

Vremea mohorâtă se va manifesta pe tot parcursul zilei de marţi când ploile sâcâitoare îi vor scoate din minţi pe buzoienii ce aşteaptă cu nerăbdare de aproape două luni întrarea în depline drepturi a primăverii.

Deşi maximele vor urca până la 18 grade pe timpul zilei nu vom scăpa de senzaţia de frig din cauza atmosferei încărcate de umiditate şi a vântului care va bate slab până la moderat.

Noaptea cerul se va degaja parţial iar temperaturile se vor stabiliza unde în jurul valorii de plus 10 grade.

Din nefericire nici ziua de miercuri nu aduce soarele şi căldura mult aşteptată.Cerul va va fi parţial înnourat încă de dimineaţă iar spre prânz ne vom mai delecta cu încă o repriză de ploaie .

Din acest motiv nici mercurul din termometre nu va suferi o urcare prea abruptă, maximele prognozate fiind undeva spre 17 grade.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum 26 minute
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

La sfârșit de an, românii ar putea avea două minivacanţe. Câte zile libere vor fi în 2025

Adevarul acum o ora
Crăciunul şi Anul nou cad în acest an în mijlocul săptămânii, astfel că la nivel guvernamental s-ar putea stabili câteva zile libere în plus, pentru a face punte cu weekendurile.

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°